marți, 12 februarie 2019

“Ți-ai îndeplinit misiunea!”



L-am cunoscut pe Sfântul Efrem cel Nou în cea mai mare cumpănă a vieții mele. Am fost o mamă fericită. Binecuvântată de Dumnezeu cu patru copii, trei băieți și o fată. M-am bucurat de fiecare clipă petrecută alături de ei. Copiii au crescut, cei mari au plecat să-și croiască propriul drum în viață. Iar noi am rămas să-l creștem pe Filip și pe mezina familiei. 

În vara anului 2010 am aflat că Filip are cancer osos 

Nimic nu prevestea încercarea prin care urma să trecem. În vara anului 2010, viața noastră a fost dată peste cap. Încă de când era mic, Filip a fost un copil special, bun și credincios. Cred că nu avea șase, șapte ani când a început să meargă la biserică. Mai întâi a fost cu noi, de câteva ori, apoi a început să meargă singur pentru că îl atrăgea pur și simplu tot ce se întâmpla acolo: slujbele, pacea, rugăciunea… Nu lipsea de la slujbe. A fost o vreme în care dimineața mergea la biserică iar după-amiaza la școală. Visul lui era să facă Seminarul Teologic și să devină preot, pentru că își dorea să fie alături de oameni, să-i ajute! Părintele din sat i-a simțit chemarea și l-a încurajat. Îl lua mereu în Sfântul Altar, îl punea să cânte la strană… 

Era august, într-o zi de duminică. Filip s-a întors de la Sfânta Liturghie cu piciorul drept umflat. Am avut un sentiment sumbru, încă de când am văzut umflătura. Mi-a trecut prin cap că ar putea fi vorba de cancer. Am plecat de urgență la medic, la Spitalul “Sfânta Maria” din Iași. Cât mi-am dorit ca medicii să-mi spună că e o greșeală! Biopsia a confirmat însă că e vorba de ceea ce mă temeam mai tare: Filip avea o tumoră malignă la femur sau altfel spus, cancer osos! 

Doamne, am simțit atunci că îmi fuge pământul de sub picioare! Filip nu avea nici treisprezece ani! Totul s-a prăbușit în jurul meu, parcă timpul s-a oprit în loc, a rămas undeva suspendat, iar eu nu-mi puteam reveni din șoc. 

Un copil care și-a trăit suferința cu zâmbetul pe buze 

Înțelept cum era, Filip a înțeles repede tot. A știut ce se întâmplă și mi-a dat puterea să mergem împreună mai departe. A urmat o perioadă foarte grea. A început să facă chimioterapie, avea dureri și grețuri, dar a reușit să treacă prin toate, cu zâmbetul pe buze. Pentru că așa era el mereu, un optimist incurabil, un copil vesel și plin de bucurie! În cele mai tensionate momente el strecura câte o glumă! Avea o maturitate care-i impresiona până și pe medici! 

Sfântul Nicolae i-a salvat lui Filip piciorul 

După chimioterapie, medicul ne-a spus că nu există nicio soluție decât să-i taie piciorul! Eu una nu puteam să concep așa ceva! Filip l-a privit însă cu seriozitate pe medic și l-a întrebat: “Aceasta e șansa mea ca să trăiesc?! Amputarea?!” Medicul i-a răspuns: “Da!” Filip i-a spus răspicat că acceptă să-i fie tăiat piciorul! “Nu vă uitați la mama! Este piciorul meu, eu decid acum!”, au fost cuvintele lui. 
Dar eu nu puteam să mă împac cu situația. Îmi amintesc că doctorul ne-a dat să facem încă un RMN. Era chiar de ziua Sfântului Nicolae, pe 6 decembrie și de la fereastra spitalului vedeam o biserică ce avea hramul Sfântului. Atunci îmi amintesc că m-am rugat cu toată forța: “Sfinte Nicolae, îmi pun toată nădejdea în tine! Te rog ai grijă de Filip și ajută-l să nu-i taie piciorul!” Am luat rezultatul la RMN, în aceeași zi. Și l-am dus doctorului. Am stat toată ziua pe holuri, așteptând să fiu chemată de medic. Spre seară obosisem și m-am dus la salon. “Cine sunt eu ca să aștept minuni?”, mi-am spus. Târziu, cred că era ora 22.00, medicul ne-a chemat pe amândoi. S-a uitat la băiat și i-a spus: “Filip, îți dau o veste bună! Trecem la recuperarea piciorului!” Eu eram așa de derutată, că nici nu înțelegeam ce spune. Filip mi-a repetat: “Recuperarea piciorului, adică nu-mi mai taie piciorul, mamă! Rugăciunea ți-a fost ascultată!” 

Medicul ne-a propus să-i pună o proteză. Costa 10.000 de euro din care noi nu aveam nici măcar jumătate. Dar Dumnezeu ne-a ajutat și cu sprijinul unor oameni buni am strâns banii și am reușit să-l operăm. 

Cancerul a recidivat după trei ani 

Au trecut așa trei ani, fără probleme. Filip se simțea bine. La controlul din luna iulie 2014, s-au observat doi noduli pe plâmâni. Păreau calcifiați, dar doctorul a insistat să facem o scintigrafie. Rezultatul m-a lăsat fără grai! Cancerul recidivase în partea de sus a genunchiului. Am simțit cum totul se prăbușește peste mine! Culmea, Filip a reușit să-și păstreze cumpătul, chiar și în acele clipe grele. Mă mustra des pentru că plângeam și mă stresam foarte mult. Îmi spunea mereu: “Ai răbdare și nimic mai mult! Doar Dumnezeu decide! Alții sunt mai rău ca mine! Te rog nu te plânge!” 

L-am descoperit pe Sfântul Efrem după ce boala fiului meu a recidivat 

A urmat o nouă operație. Era în octombrie. În acea perioadă cineva mi-a povestit despre Sfântul Efrem cel Nou. Eu am cumpărat o carte cu minunile lui. Am fost atât de emoționată! Îmi doream atât de mult să facă o minune și pentru copilul meu! Fiul meu nu știa de carte. El era în spital. Am plecat acasă și urma să ne întoarcem pentru intervenție. 
Fiul meu i-a visat pe Sfântul Efrem și pe Sfânta Cuvioasă Parascheva 

Cu câteva zile înainte de operație, Filip mi-a povestit impresionat, cu lux de amănunte, ce a visat. A auzit în vis o voce, care i-a spus că el are o misiune de îndeplinit. Apoi i-a cerut să aibă grijă de bărbatul care apăruse lângă el, pentru că sunt mulți oameni care vor să-i facă rău. Era un bărbat înalt, cu barbă, care avea în jur de 40 de ani și era îmbrăcat în rasă de călugăr. Vocea i-a cerut să-l ducă pe călugăr într-un loc sigur. Au alergat amândoi, dar fără să simtă pământul sub picioare, mai mult zburau. În spatele lor se auzeau zgomote ciudate, urlete, țipete. Au ajuns lângă un lan de porumb care strălucea ca aurul, apoi au dat de o mănăstire unde i-a întâmpinat o măicuță. Maica l-a luat pe călugăr, apoi s-a întors spre fiul meu și i-a zâmbit. Cei doi au intrat înăuntru. S-a auzit cum se trage zăvorul, iar după aceea, vocea i-a mai spus lui Filip că el și-a îndeplinit misiunea. 

Când mi-a povestit visul, eu i-am arătat fiului meu o carte cu Sfântul Nectarie și una cu Sfântul Efrem. Filip s-a bucurat și mi-a spus fericit: “Mami, Sfântul Efrem este călugărul din vis!” 

Totul s-a întâmplat chiar cu o zi înainte de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva. Băiatul își dorea foarte mult să ajungă la Sfintele ei moaște. Am plecat spre Iași și deși era foarte multă lume am reușit să ne închinăm. Când am ajuns la raclă, Filip mi-a spus că Sfânta Parascheva este măicuța pe care a văzut-o în vis. De atunci, Sfântul Efrem a devenit îndrumătorul meu și al familiei mele. Și prietenul fiului meu. 
În camera lui de acasă, Filip ținea icoana Sfântului Efrem și icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, lângă pat. Când am vrut să le mut mi-a spus să nu le iau niciodată de acolo. 

Uneori privea icoana cu prietenul lui și îmi spunea: “Eu mă uit la Sfântul Efrem, iar el se uită la mine!”. Îi citea acatistul. Îi găseam mereu cărțile de rugăciuni sub pernă. Dar nu făcea nimic ostentativ. “Când te rogi nu trebuie să te știe nimeni!”, îmi spunea foarte des. 

A trecut și operația. Veștile au fost favorabile. Nu mai avea metastaze. O vreme părea că totul merge bine. Filip făcea recuperare, mergea fără cârje la școală și la biserică. 

O nouă recidivă 

În ianuarie 2015, piciorul s-a umflat din nou. Eu obosisem deja. Îmi era tot mai teamă că nu vom reuși să-l salvăm pe Filip. Avea din nou metastaze, de această dată la gamba piciorului. S-a stabilit o nouă operație. Eu eram derutată, neliniștită, simțeam că se va întâmpla ceva rău. Chiar l-am rugat pe medic să renunțe la intervenție, cu puțin timp înainte ca ea să înceapă, dar era deja totul pregătit și operația a fost făcută până la capăt. Organismul a respins proteza. Filip avea dureri cumplite, iar eu nu puteam să fac altceva decât să plâng și să mă rog. A urmat încă o operație, de transplant de mușchi, piciorul supura încontinuu, iar analizele au arătat că luase stafilococul auriu. Eram epuizată! Deși era conștient de riscurile bolii, Filip nu și-a pierdut niciodată încrederea în Dumnezeu. A reușit să-și păstreze optimismul. 

Sfântul Efrem cel Nou l-a pregătit parcă pe fiul meu, pentru tot ceea ce avea să urmeze  

Pe 6 octombrie, chiar de ziua lui eram în spital. Împlinea 18 ani. Chiar în acea zi am primit lovitura de grație: Filip era în metastază totală, deci nu se mai putea face nimic pentru salvarea lui. Simțeam că nu mai am aer! Am început să caut soluții, să mă agit, să găsesc ceva care să-l ajute. Filip mi-a spus: “Mami, te rog, nu mai alerga atât! Dacă Dumnezeu vrea, tu vei putea să muți munții din loc, iar dacă El nu vrea, tu nu vei reuși nici măcar să ridici un pai de jos! Deci El decide ce face cu viața mea. Mami, Dumnezeu mi-a spus în vis că mă va face bebeluș! Să știi că El nu este un moș bătrân, așa cum ni-l imaginăm noi, ci e un bărbat tânăr, frumos! Nu i-am văzut fața pentru că strălucea foarte puternic. Dar avea o voce atât de caldă! Eu voi lupta până la capăt. Aș vrea să-mi îndeplinesc dorința de a-I sluji Domnului, pe pământ… “ 

Tot în acea perioadă a mai avut un vis ieșit din comun. Era cu frații lui, care i-au adus în dar o bicicletă. De față erau și duhovnicul lui, dar și Sfântul Efrem, îmbrăcat tot în haina neagră, de călugăr. Fața îi radia, era luminoasă. Pe bicicletă scria: “Răbdare, încredere și speranță. Doar astea trei! Ai să vezi că o să fie bine pentru tine! Nu-ți fie frică!” Iar undeva în planul mai îndepărtat, Filip a văzut un câmp verde, cu multe flori, cu copii îmbrăcați în alb și cu îngeri. Sfântul Efrem i-a spus: “Eu am să te aștept Acolo!” 

Învățăturile lui Filip 

Filip Păduraru 
Despre Filip s-ar putea scrie un roman. S-ar putea povesti multe pagini, despre curățenia lui sufletească! A suportat durerile cumplite cu stoicism. Fără să cârtească! O singură dată, în cinci ani, când avea dureri groaznice iar corpul îi era măcinat de metastaze a spus: “Doamne, ajunge! Filip nu mai poate!” În rest, le-a dus pe toate cu bucurie. Pentru el, fiecare zi era o minune. Era atât de iubitor și de generos! 

În spital am întâlnit, deseori, copii care aveau părinți foarte săraci. Mereu îmi cerea să le cumpăr ceea ce au nevoie, unguente pentru calmarea durerilor sau fructe. Alteori cumpăra icoane cu Sfântul Efrem și le dăruia celor cu care se împrietenise. Nu suporta să vadă însă vreun copil că se poartă urât cu părintele său. Îl mustra, iar apoi îl lua la joacă, făcea glume, inventa jocuri, pentru ca micuțul să nu se supere. 

În spital se creaseră niște legături strânse. Culmea este că Filip știa deseori, înainte să se întâmple, că un copil va muri. Nu de puține ori i-a visat pe copiii din spital, cu o noapte înainte să moară. Îi visa fie în capătul scărilor, fie cum se îndreptau spre lift. Toți îi spuneau că a venit momentul lor să plece și că nu e încă timpul să vină și Filip cu ei. 

În cei cinci ani de zile, cât a fost bolnav, am stat tot timpul cu el. Și am reușit să comunicăm foarte mult. Mi-au rămas multe vorbe, multe gesturi întipărite. “Mami, dacă e să rămân pe Pământ e bine, dacă mi-e dat să plec, voi fi printre îngeri! E Voia Celui de Sus, dacă rămân sau plec. Dacă voi rămâne, când mă voi simți mai bine, pe la douăzeci de ani mi-aș dori să scriu o carte despre viața copiilor bolnavi de cancer. Și să-i ajut!” “Să nu te superi mami, niciodată pe Dumnezeu. Cu timpul ai să vezi că am dreptate! În fiecare zi, Dumnezeu face atât de multe lucruri pentru noi, dar suntem atât de orbi, încât nu vedem nimic! Ai răbdare!” Sunt doar câteva dintre vorbele lui care îmi răsună mereu în minte. 

Premonițiile 

Filip a avut multe premoniții. De multe ori dau timpul înapoi și mă gândesc cum a fost el pregătit pentru tot ce a urmat. Sunt sigură că Sfântul Efrem cel Nou i-a fost aproape. Cu câteva zile înainte să moară, era încă în spital și i-a spus unei prietene care venise în vizită și îi promitea că vine să-l revadă pe 19 decembrie, la noi acasă: “E prea târziu. Nu mai e timp!” 

Și nu a fost singurul semn. Au fost și multe altele. De unele am aflat abia după ce el s-a dus la Domnul. 

Cu două zile înainte de despărțire, duhovnicul lui a venit la noi acasă. Plecasem din spital, pentru că ni s-a spus că nu se mai poate face nimic. După ce l-a spovedit și l-a împărtășit, în drum spre plecare l-am întrebat în șoaptă pe preot dacă să mă pregătesc pentru ce e mai rău. Și el mi-a spus că da, să mă pregătesc. Imediat după ce Filip s-a stins, l-am sunat. Dar nu am apucat să rostesc niciun cuvânt că preotul mi-a luat-o înainte: “Știu ce s-a întâmplat! A murit Filip! Știu pentru că el mi-a spus la Sfânta Spovedanie, exact ziua și momentul în care va pleca. Fusese înștiințat.” 

Despărțirea 

Filip nu doar că a știut totul, dar mi-a spus, pas cu pas ce să fac după moartea lui. Mi-a sugerat multe lucruri fără să-mi spună exact de ce mi le cere. Mi-a spus de exemplu, că de Crăciun să-l îmbrac pe un anumit prieten și mi-a precizat exact ce să-i cumpăr. Mi-a cerut să-i cumpăr și o mașinuță, tot de Crăciun, unei fete bolnave, pe care o știa din spital și care-și dorea așa ceva. Când a venit momentul despărțirii, pe 16 decembrie 2015, spre dimineață, tot ce am putut să-i spun lui Filip a fost: “Du-te, puiule, du-te… !” 

Durerea nu o pot descrie însă. Am plâns mult. Am suferit. Și tot Filip m-a ridicat. După parastasul de un an l-am visat. Eram într-o încăpere mare, imaculată, frumoasă în care erau mulți băieți îmbrăcați în alb. Parcă încăperea era împărțită cu ajutorul unor cerceafuri ca neaua. Și mă miram, chiar am spus: “Vai, ce frumos e!” Deodată a început să cadă apă, multă apă, așa… ca o ploaie, dar numai pe mine și îmi era frig. Și a apărut Filip atunci care mi-a spus zâmbind: “Ce e? Nu-ți place? Oare eu cum crezi că mă simt de atâta timp ud? Îmi este frig! Oprește-te!” A zâmbit atât de frumos, așa cum o făcea când glumea el și a dispărut. 

Tot el mi-a dat un semn când soțul meu a intrat în comă, la un an și ceva după moartea lui Filip. L-am visat, eram toți trei lângă un copac frumos. Filip mi-a spus doar atât: “Nu acum! Nu mai este mult timp!” Apoi copacul s-a scuturat și au mai rămas în el doar câteva frunze. Soțul meu a murit în noiembrie 2017. La nici doi ani de când a plecat Filip. Trăiesc cu liniștea că băiatul meu este bine. Nu mi-e ușor, dar în adâncul sufletului meu eu sunt convinsă că el este în Rai, acolo unde s-a întâlnit cu Sfântul lui drag, Sfântul Efrem cel Nou și cu toți Sfinții pe care-i iubea. 

Elena Păduraru, județul Vaslui (aprilie 2018) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu