Din suferința lui Matei a venit pe lume Petru

În toamna anului 2016 așteptam cu nerăbdare să vină pe lume cel de-al treilea copil al nostru. Mai aveam încă două fete mai mari și eram bucuroși și nerăbdători să-l cunoaștem pe mezinul casei, mai ales că era băiat. Copilul a venit pe lume în mod neașteptat, pe 6 septembrie 2016, la treizeci și patru de săptămâni de sarcină. Am născut la spitalul din Ploiești. A doua zi după naștere starea copilului s-a agravat brusc și a fost transferat de urgență, cu ambulanța, la Maternitatea Polizu din București. A fost intubat, iar mie mi-au spus doar atât, că e posibil să nu reziste până ajunge în Capitală. 

Am aflat de Sfântul Efrem la Terapie Intensivă 

Am plecat și eu la București. Când l-am văzut la maternitate am fost dărâmată. Copilul meu era la Terapie Intensivă, conectat la o mulțime de aparate, nu putea să respire singur. Se vedea că este într-o suferință profundă, iar eu nu puteam să fac altceva decât să plâng. Voiam să mă controlez, dar pur și simplu nu puteam, durerea era prea mare. Eram deznădăjduită când am realizat cât de gravă era starea lui. Nu știam ce va urma și asta mă descuraja. 

Matei a fost botezat în spital de o altă mamă care născuse prematur și de soțul acesteia 

În spital îl puteam vedea doar de două ori pe zi. Așteptând alături de celelalte mame care născuseră prematur să intrăm la vizită, am observat că una dintre ele citea ceva, într-o cărticică. Atunci am aflat că era vorba de o rugăciune, Acatistul Sfântului Efrem cel Nou, mare făcător de minuni. Mi-a împărtășit povestea ei și m-a sfătuit să îmi botez copilul cât mai repede cu putință având în vedere că se născuse mai devreme și avea grave probleme de sănătate. Acest îndemn m-a pus pe moment, în dificultatea alegerii unui naș de botez, pentru că eu nu eram din București. Ea s-a oferit să îl boteze, împreună cu soțul ei și de atunci am legat cu amândoi, o prietenie pe viață. 

Copilul a fost botezat de preotul spitalului, la nouă zile de la naștere, în Secția de Terapie Intensivă. I-am pus numele, Matei Marian. 

Nașa lui Matei mi-a dăruit și cartea: „Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, tămăduitorul trupurilor și al sufletelor”, care cuprinde detalii despre viața și minunile acestui Sfânt. Am început imediat să o citesc, devenind mai încrezătoare la aflarea atâtor minuni pe care el le-a săvârșit. Speram și îmi doream din toată inima, că voi avea și eu parte de minunea vindecării bebelușului meu. 

Zilele au trecut cu multă suferință, multe lacrimi, nopți nedormite, rugăciuni, dar și oboseală. Și mai ales neputința de-a vedea că nu se schimba nimic în starea lui Matei. Doctorii nu reușeau să-mi spună ce are și au hotărât să-i facă o serie de teste genetice mai complexe. 

După două luni am aflat și rezultatul, care a picat ca un trăsnet. Matei avea Trisomia 13 (sindromul Patau), un sindrom genetic rar, extrem de grav, care are la bază o anomalie cromozomială. Conform statisticii, un copil cu o afecțiune de acest fel apare o dată la 10.000 de nou-născuți. Din păcate, dintre cei afectați, mai puțin de șapte la sută supraviețuiesc. 

După ce am aflat diagnosticul, Sfântul Efrem cel Nou mi-a îndrumat pașii 

Chiar după ce am aflat cumplitul rezultat m-am rugat la Sfântul Efrem să mă îndrume, să găsesc o soluție pentru a-l salva. Așa am cunoscut, prin intermediul internetului două mame extraordinare care au și ele copii care trăiesc cu acest diagnostic. M-am rugat fierbinte să trăiască și Matei, chiar dacă era bolnav. Îmi doream să reziste, să ne bucurăm de el. Nașa lui Matei îmi spunea mereu să mă rog la Dumnezeu, să se facă Voia Lui. Să se facă bine, dacă și Dumnezeu are acest plan pentru el. Recunosc că erau multe momente în care nu puteam să accept o astfel de rugăciune. Pentru că mie îmi plângea inima! Voiam să fac tot ce pot ca să-mi văd băiatul sănătos. Așa că mă rugam insistent să trăiască și îl rugam pe Sfântul Efrem să îmi lase copilul în viață orice ar fi. 

În urma informațiilor primite de la mamele care au și ele copii cu Trisomia 13 am reușit să-l transferăm pe Matei, la jumătatea lunii noiembrie, în Spitalul „Marie Curie”, pe secția medicului Adrian Stanciu, cred singurul din țară care acceptă astfel de cazuri dificile, copii cu boli genetice grave. 

Medicul a luptat mult ca să-l salveze pe Matei. Dar specificul bolii a fost mai puternic. Matei făcea de câteva ori pe zi, stop-cardiac. Sub ochii mei. Am murit și am înviat de sute de ori, în cele aproape optzeci de zile de spitalizare în care am stat internată în acel spital. 

„Facă-Se Doamne, Voia Ta!” 

Târziu, după mai bine de patru luni și jumătate de chin am început să realizez că sunt egoistă. Că eu cer ca acest copil să trăiască pentru mine, când menirea lui era poate alta. Aceea de-a mă schimba pe mine, de-a mă apropia de biserică și de Dumnezeu. Am început să înțeleg treptat ce îmi spunea nașa lui, să mă rog să se facă Voia lui Dumnezeu. Când am văzut cât suferă Matei pentru încăpățânarea mea de a-l ține în viață, mi-am schimbat rugăciunea. Am început să mă rog Sfântului Efrem să facă ce crede el că este mai bine cu acest copil, deoarece se afla într-o suferință cruntă. Nu a trecut mult timp și îngerașul meu s-a ridicat la Cer, lăsând un gol imens în sufletul meu, pe care nimeni și nimic nu-l va acoperi vreodată. 

O nouă cumpănă 

Imediat după ce l-am pierdut, fără să îmi doresc și să îmi dau seama, am realizat că sunt din nou însărcinată. După câteva drumuri la doctor aveam să aflu că ceva nu este în regulă și din nou l-am chemat în ajutor pe prietenul meu de suflet, Sfântul Efrem cel Nou. L-am rugat să nu mă lase să mai trec prin ce am trecut pentru că nu mai pot să duc încă o suferință. La scurt timp am aflat că sarcina se oprise din evoluție. Am reușit să trec și peste acest moment. Pluta mea de salvare a fost faptul că mergeam foarte des la biserică. Și acolo îl rugam pe Dumnezeu să mă ierte. Îi spuneam nu sunt vrednică să-i mai cer nimic. Mă simțeam prea păcătoasă să mai îndrăznesc să îi cer ceva, deși în sufletul meu încă îmi mai doream un copil. 

Am rămas însărcinată atunci când nu mă mai gândeam că vom avea alt copil 

Am încercat să devin asistent maternal ca să dau o șansă unui copil fără părinți, dar lucrurile nu s-au legat. Dosarul mi-a fost acceptat, mă încadram în cerințe, dar posturile erau blocate în acel moment. După câteva luni, când aproape nu mai aveam speranța de a mai primi un copil, aveam să descopăr că sunt din nou însărcinată. Simțeam că de această dată totul va fi bine, că scumpul meu, Matei mă veghează de Sus și prietenul meu, Sfântul Efrem mi-a pus o vorba bună Maicii Domului ca să mijlocească și să primesc copilul mult dorit. Mă rugam des Sfântului Efrem și îi spuneam să ne ajute să avem un bebeluș sănătos. 

În sarcină am avut multe încercări. Medicii care m-au consultat m-au tratat cu răceală sau chiar mi-au spus vorbe grele, având în vedere că m-am încumetat să mai fac un copil, deși ultimul a avut un sindrom genetic, iar eu mă apropii de vârsta de patruzeci de ani. Dar eu aveam ceva ce ei nu puteau înțelege. Aveam nădejde că nu mă va lăsa Dumnezeu. Mi-am pus toată speranța în El, în Maica Domnului și în Sfântul Efrem cel Nou. 

Petru e copilul perfect 

Iar rugăciunile mele au fost ascultate. Petru a venit pe lume fără probleme. Este perfect sănătos. Are opt luni, este un copil vesel și frumos. Și seamănă foarte bine cu fratele lui. Un copil care s-a născut din suferință și din rugăciune. Îi mulțumesc Maicii Domnului și Sfântului Efrem pentru că m-au sprijinit când mi-a fost cel mai greu! Am realizat că ultimii noștri doi copii, Matei și Petru au venit în familia noastră pentru a ne da o lecție și pentru a ne învăța de ce suntem aici și care este rolul nostru pe acest pământ. 

Adriana Iacob, Prahova (februarie 2019)