Sfântul Efrem m-a ajutat să vorbesc daneza așa cum nu o vorbisem până atunci vreodată

Un fel de preambul… 

Părinții mei nu sunt oameni credincioși. Ei spun că au fost, dar greutăţile vieţii i-au îndepărtat de credinţa lor, neînţelegând motivele pentru care poverile le-au căzut pe umeri. Nu i-am judecat niciodată pentru asta, căci eu cred că fiecare dintre noi alegem cum să ne trăim suferinţele și unde să ne găsim alinarea și pacea. Ai mei mi-au insuflat însă principii de viaţă sănătoase: să nu fur, să nu mint, să fiu corectă cu cei din jur... 

În casa părintească am avut o singură icoană cu Nașterea Domnului. Ţin minte că ne-a adus-o o vecină spunând că nu trebuie să existe case cu copii, fără icoane. Icoana nu și-a găsit nicicând un cui în casă, a stat tot timpul rezemată de un teanc de cărţi, în biblioteca din hol. 

În copilărie, bunica m-a învăţat rugăciunea: "Tatăl Nostru", iar mult timp recitarea ei era singurul mod de a mă ruga, de cele mai multe ori când aveam vreo greutate de trecut: un test, examen. Tot bunica ne ducea, pe mine, pe sora și pe fratele meu, de câteva ori pe an, la biserică. Nu suficient cât să înţelegem rostul. Cu trecerea timpului intrarea în biserică îmi aducea o plăcută stare de liniște. 

În tinerețe am mers sporadic la biserică și nu înțelegeam tot tipicul slujbelor 

Cu toate astea mergeam rar, de obicei după slujbă și întotdeauna stăteam retrasă într-un colţ, cam atâta timp cât îmi lua să spun singura rugăciune știută. La final îi ceream lui Dumnezeu să mă "ajute" și să aibă grijă de toţi ai mei. Nu știam rostul, nu scriam pomelnice, nu aprindeam lumânări. De teama bătrânelor atotștiutoare mă feream să mă apropii de icoane, să nu fac ceva greșit. 

La prima spovedanie m-am dus singură, plângând în suspine. Aveam 18 ani și probabil o faţă desfigurată de atâta plâns. Eram în Postul Paștelui. La coadă erau mulţi copii aduși de părinţi sau bunici, preotul îi spovedea câte trei, patru o dată. Erau primii ani după Revoluţie, erau puţine biserici rămase în cartier, iar preoţii păreau uneori depășiţi de numărul mare de enoriași doritori să se apropie de Dumnezeu. 

M-am logodit cu viitorul meu soț la biserică iar Sfânta ocrotitoare a logodnei noastre a fost Sfânta Cuvioasă Parascheva. La îndemnul preotului care a săvârșit slujba logodnei am început să mă rog pentru prima oară altcuiva decât lui Dumnezeu. De atunci, de câte ori am întâlnit icoana Sfintei Parascheva în biserici sau mănăstiri i-am mulţumit că mi-a scos în cale un soț bun și am rugat-o să-mi ocrotească familia. 

În anul 2004, vestea că o să am un copil m-a apropiat de biserica unde am decis să facem nunta și botezul. Duminică de duminică mergeam acolo către sfârșitul slujbei și stăteam să fim miruiţi. Mi-a fost dragă biserica aceea pentru că te pierdeai ușor în mulţime și te puteai reculege în liniște. 

Cinci ani mai târziu, după ce ne-am mutat în Domnești am vrut să ne schimbăm și locul de rugăciune. La prima vizită la biserica din sat nu m-am simţit deloc confortabil, căci dacă ridicam privirea din pământ simțeam că enoriașii ne privesc cu curiozitate. Nu am revenit prea curând. Așa au trecut câțiva ani. 

Am aflat de Sfântul Efrem într-un moment dificil 

În luna decembrie a anului 2015 ne-am despărțit pe neașteptate de socrul meu. La priveghiul lui m-am revăzut cu o verișoară a soțului meu care ne-a dăruit câteva cărți "Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou tămăduitorul trupurilor și al sufletelor". Am citit cartea imediat după înmormântare și am rămas profund impresionată dar nu am simțit că ar fi momentul să-i cer ajutorul, Sfântului Efrem cel Nou. 

Întâmplător sau nu, am reluat însă vizitele la biserica din satul unde locuim. Spre surprinderea mea, deși ajungeam în timpul slujbei, preotul își făcea timp să ne îmbrăţișeze cu privirea și să ne binecuvânteze pe fiecare în parte, ridicând mâna deasupra capetelor noastre, transmiţându-ne astfel bucuria revederii. Cu fiecare revenire parcă nici credincioșii nu ne mai cântăreau cu privirea. Lucrul acesta m-a făcut să mă simt bine, să mă pot reculege și să ascult cu mare atenţie predica preotului care reușea să transmită blândeţe și liniște sufletească. De câte ori ne miruia, părintele avea un cuvânt bun de spus, iar uneori își amintea să menționeze ceva ce i-a plăcut din pomelnicul meu pe care-l duceam la Sfântul Altar, pomelnic pe care-l scriam uneori pe hârtie în timpul slujbei, așa cum simţeam pe moment. Întotdeauna după slujbă mă simțeam împăcată. 

În urmă cu doi ani am emigrat în Danemarca 

În vara lui 2016, după ce am fost plecați într-un concediu în Vestul Europei ne-am hotărât să emigrăm, fapt care s-a și întâmplat șase luni mai târziu. Mutarea, despărțirea de toți cei dragi nu au fost deloc ușoare. Dar mai grea decât toate acestea a fost lupta cu adaptarea într-o nouă ţară, Danemarca. Știam că există biserici ortodoxe românești în zonă, dar nu m-am grăbit să le caut pentru că m-am gândit că voi găsi cu greu una în care să mă pot regăsi, așa cum făceam în cea din sat. Mă rugam în schimb acasă pentru reușita noastră citind rugăciuni către Dumnezeu și Sfânta Cuvioasă Parascheva. 

Deși în România am lucrat douăzeci de ani ca și economist, în Danemarca nu puteam să mă angajez fără să știu limba 

Nu uitasem de Sfântul Efrem, dar tot nu am simțit că a venit momentul să-i cer ajutorul. Timpul trecea, iar eu nu-mi găseam de muncă. Din cauza faptului că nu știam limba daneză, singurele locuri de muncă la care am ales să aplic au fost în curăţenie. Mi se părea, după o carieră de peste douăzeci de ani ca economist, că în domeniul ăsta m-aș putea descurca, doar cu experienţa mea de soţie și mamă. Realitatea avea să-mi demonstreze că mă înșel... 

După luni bune, am fost chemată pentru prima oară la un interviu și am fost acceptată. Bucurie mare! 

Acasă ai mei nu puteau să înţeleagă entuziasmul meu. Ţin minte vorbele mamei: "Bravo, mamă! După, poate găsești ceva mai bun!" 

Am început să mă rog Sfântului Efrem în clipa în care eram pe punctul de-a pierde primul job 

Am început munca, iar o dată cu ea am dat și de greutăți. Deși mi-am dat toată silinţa, în două săptămâni am primit preavizul pe motiv că eram prea înceată pentru ceea ce aveam de făcut. Am plâns mult, mi se părea că singura cale de a răzbate aici, mi-a fost inchisă. 

Atunci am început să mă rog Sfântului Efrem, citind rugăciunea grabnic folositoare. Între timp vizitasem cele două biserici apropiate de locul în care locuim și cu surprindere am descoperit că una dintre ele poartă chiar hramul Sfântului Efrem. 

Biserica cu hramul Sfântului Efrem și a Sfintei Irina, Danemarca
sursa foto: pagina de facebook a Parohiei Ortodoxe "Sfântul Efrem și Sfânta Irina", Esbjerg Danemarca

Sfântul Efrem m-a ajutat să nu-mi pierd locul de muncă 

În duminica de dinaintea încheierii perioadei de preaviz m-am rugat în biserică, Sfântului Efrem să mă ajute să găsesc repede un alt loc de muncă. A doua zi urma să merg pentru ultima zi, la serviciu. Am trimis în dimineaţa acelei zile un e-mail șefilor mei, prin care le-am mulţumit pentru oportunitatea de a lucra în cadrul firmei lor. Mi-au răspuns și mi-au cerut să mă prezint cu jumătate de oră mai devreme la muncă, pregătită să predau echipamentul de lucru. 

M-am prezentat la ora stabilită, iar spre surprinderea mea, în aceea jumătate de oră mi-au făcut o nouă ofertă de muncă, propunându-mi să schimb zona în care făceam curățenie, cu una mai ușoară, căci se ivise această variantă după ce o altă colegă își prezentase demisia.  

Când am ieșit de la întâlnire i-am mulţumit Sfântului Efrem pentru ajutor, făcându-mi cruce, iar acasă am citit rugăciunea de mulţumire pentru sprijinul primit. În timp ce citeam rugăciunea mi-am spus că trebuie să fac mai mult decât atât, în semn de mulţumire. 

Icoana Sfântului Efrem și a Sfintei Irina
sursa foto: pagina de facebook a Parohiei Ortodoxe "Sfântul Efrem și Sfânta Irina", Esbjerg Danemarca

Așa mi-a venit ideea de-a aduce în Danemarca, mai multe cărți cu minunile Sfântului Efrem, cum erau cele pe care le primisem la priveghiul socrului meu, cu intenția de-a le dărui românilor care vin la cele două biserici ortodoxe din zonă. Pentru că știam că vom veni în țară abia peste câteva luni nu m-am grăbit să iau legătura cu verișoara soțului meu. În schimb mi-a scris chiar ea și m-a întrebat același lucru, dacă nu vreau să duc cărți la biserica care are hramul Sfântului Efrem. În urma discuțiilor purtate cu cei doi preoți am estimat că ar fi nevoie de 120 de volume. 

Când i-am transmis verișoarei numărul de cărţi, mi-a spus că nu-i cu putinţă să facă rost de toate. Cu toate astea, la următoarea vizită pe care am făcut-o în ţară ne așteptau toate cele 120 de volume. 

După ce am reușit să-mi găsesc un serviciu care-mi oferă o stabilitate financiară am început să facem planuri pe termen lung. 

Ca să ne putem descurca mai bine în Danemarca, atât eu cât și soțul meu urmăm o școală de limbă daneză

În Danemarca, pentru imigranți există posibilitatea să facă o școală de limbă daneză pentru o perioadă de până la trei ani. Noi frecventăm de un an și jumătate aceste cursuri și totuși suntem departe de-a vorbi fluent daneza care este o limbă dificilă. 

Cursurile sunt împărțite în două. O parte pentru cei care vor să învețe să vorbească daneza la nivel conversațional și o parte, mai avansată care le dă posibilitatea cursanților să urmeze ulterior școli de meserii sau cursuri universitare, perspectivă care deschide mai multe oportunități, poate chiar de găsire a unor locuri de muncă mai apropiate de pregătirea noastră profesională. 

Chiar dacă suntem trecuți amândoi de 40 de ani noi ne dorim să învățăm limba daneză cât mai bine, pentru că stăpânirea limbii de va da cu siguranță mai multe șanse de integrare în țara noastră “adoptivă”. Încă din vara anului trecut eu am solicitat directoarei școlii de limbă daneză să ne permită să urmăm și cursurile superioare. Ea a lăsat cumva discuția în coadă de pește. Nici profesoara de la clasă nu m-a susținut deloc. Ba chiar s-a opus categoric trecerii noastre într-o nouă etapă. Personal am impresia că tendința școlii e de-a încuraja mai mult tinerii. 

În ianuarie, în ziua în care trebuia să mergem să vorbim din nou cu directoarea eu am lucrat așa că a participat la discuții doar soțul meu. Deși el vorbește daneza mai bine decât mine, directoarea ne-a refuzat categoric pe amândoi. 

L-am rugat pe Sfântul Efrem să mă ajute să fim admiși la modul superior de limbă daneză 

Eu am fost foarte dezamăgită. În ultima zi de școală, chiar înainte să luăm vacanța de iarnă o colegă m-a încurajat să merg să vorbesc din nou cu directoarea. Eu nu aveam speranțe dar mi-am amintit că Sfântul Efrem ascultă rugăciunile spuse din suflet, în cuvinte simple și că e grabnic ajutător. Așa că mi-am făcut curaj și l-am rugat să-mi dea putere să discut cu directoarea, iar dacă consideră Sfântul că ne este de ajutor să schimbăm nivelul, să mijlocească acest lucru. Am rămas surprinsă că, deși am cerut o întâlnire în ultima clipă am fost primită la cancelarie. Mai mult decât atât am vorbit daneza așa cum nu am vorbit până atunci vreodată. Sfântul Efrem m-a ajutat să-mi găsesc cuvintele, să-mi prezint motivele, experiența profesională, fără să am timp să pregătesc ceea ce aveam de vorbit. Directoarea mi-a cerut caietul, a văzut cum scriu și a fost mulțumită. A acceptat să mă mute la modulul superior de curs. Sincer nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat și știu sigur că nu aș fi reușit fără ajutor de la Sfântul Efrem. 

Chiar dacă directoarea nu a fost de acord să-l mute pe soțul meu, pentru că într-adevăr nivelul lui de scriere nu este atât de bun am considerat că Sfântul Efrem va aranja pe parcurs totul, așa cum este bine pentru amândoi, poate nu a fost acum momentul acestei schimbări și pentru el. 

I-am mulțumit Sfântului Efrem pentru că ne-a ajutat și am decis să cumpăr și să dăruiesc trei icoane cu el, în semn de recunoștință, unor persoane care nu cunosc încă puterea și bunătatea Sfântului. 

Gabriela Olteanu, Danemarca (februarie 2019)