Prin mijlocirea Sfântului Efrem, am primit un serviciu la care nici nu aș fi visat

Sfântul Efrem cel Nou

Sunt o fire care consideră că e obligatoriu să îți placă ceea ce faci la serviciu, având în vedere că petreci atâtea ore pe zi acolo. Am pledat mereu pentru asta, doar că în 2014 am constatat că stăteam deja de doi ani într-un loc care nu mă reprezenta deloc. Îi disprețuiam tacit pe colegi, mă însinguram, făceam rapoarte în excel fiind absolventă de Filologie, trăiam doar pentru zilele de weekend și așa mai departe. 

Am găsit primul serviciu care mi s-a potrivit după ce m-am rugat la mai mulți Sfinți 

Pe 5 mai, de ziua Sfântului Efrem, mi-am scris demisia. I-am făcut și o poză, eram foarte fericită. Găsisem o colaborare part-time, nu aveam un plan sigur dar simțeam că trebuie să mă rup de acolo. Au trecut vreo două luni, am încercat să fiu cumva pe cont propriu, dar nu m-am descurcat grozav și deja nu prea mai aveam bani. Pe 20 iulie, de ziua Sfântului Ilie, m-am rugat în Biserica Sfântului Spiridon aflată lângă Piața Unirii din București. Țin minte că eram foarte abătută, plângeam, nu știam ce să fac. 

Sfânta Xenia

În perioada aceea mă rugam Sfintei Xenia de Sankt Petersburg, despre care citisem că este mijlocitoare pentru găsirea unui loc de muncă și Sfinților pe care i-am descoperit la o biserică din apropiere – Sfântul Eustație, Sfânta Teopista, Sfântul Teopist și Sfântul Agapie. 

Sfântul Eustație, Sfânta Teopista, Sfântul Agapie și Sfântul Teopist

Ajunsă acasă, am intrat pe un site cu locuri de muncă și am găsit un anunț cu ceva care-mi părea foarte atrăgător, un post ce îmbina practic ceea ce știam să fac, cu ceea ce mi-ar fi plăcut să fac, dar pentru care nu aveam suficiente studii. M-au angajat rapid și am dat peste un colectiv tânăr și vesel. A fost primul serviciu care mi s-a potrivit, la care am mers cu drag și entuziasm multă vreme. 

După vreo doi ani, au apărut niște tensiuni, mi-ar fi plăcut să încerc și altceva. În perioada aceea o prietenă pleca la Nea Makri și m-a întrebat dacă vreau să îi transmit ceva Sfântului Efrem. Am rugat-o să îmi fie mesager pentru că vreau să îmi schimb serviciul. Apoi lucrurile s-au mai remediat și am început să mă simt iar confortabil, să îmi fie drag ceea ce făceam. Totuși mă gândeam în același timp și la o companie mare unde mi-ar fi plăcut să ajung. Îi curtam cu CV-uri, dar fără răspuns. 

2017, tot de Sfântul Ilie, m-au chemat la interviu. Am fost extrem de entuziasmată. Ajunsă la interviu, însă, am aflat că jobul nu presupune ce îmi imaginam eu și nu mi s-a mai părut așa tentant. Am dat o probă de lucru, dar nu am trecut mai departe. Am rămas totuși foarte recunoscătoare că am aflat cum e la ei, să îmi iau din minte că ar fi fost „jobul ideal”. Așa că am rămas la același loc de muncă, au urmat când proiecte interesante, când rutină, suișuri și coborâșuri, nu puteam să mă plâng neapărat. Eram cumva ca într-un soi de așteptare, nu-mi era rău dar așteptam o schimbare. 

O nouă provocare și multe îndoieli 

Peste câteva luni am primit o ofertă din altă parte. M-am gândit mult, erau și elemente nesigure, dar mă consolam cu ideea că e bine și să riști, să progresezi și până la urmă am acceptat. Am anunțat la serviciu că voi pleca și eram în preaviz, când am început să mă îndoiesc de decizia mea: „Chiar e bine să las ceva sigur, care îmi place, cu atâția colegi care mi-au devenit prieteni, pentru ceva nou?” Eram foarte abătută, mă simțeam straniu că nu pot lua o decizie cu care să merg până la capăt. 

Un job "trimis" de Sus

În ziua în care eram total demoralizată am aflat de un loc de muncă care mi-a făcut inima să bată foarte, foarte tare. Așa... ca atunci când te îndrăgostești. Avea legătură cu una dintre pasiunile mele și se potrivea cu ce făceam deja, dar la un nivel mult mai interesant și de amploare. Am trimis CV-ul, m-au chemat peste două zile la interviu, a urmat o altă întâlnire, apoi m-au acceptat. Nu am mai ezitat deloc în decizia de a pleca de la fostul loc de muncă, dimpotrivă, eram extrem de fericită, știam că merg la mai bine. 

Ca o paranteză aș vrea să spun că deși nu mă rog în sensul clasic, adică nu citesc neapărat Acatiste și rugăciuni lungi, Sfântul Efrem e prezent în viața mea. Am icoana lui în casă și uneori „vorbesc” cu Sfântul, adică mă adresez lui, ca și cum m-ar auzi. În plus, în toată această perioadă am spus constant: „Facă-se Voia Ta, Doamne!” 

Am simțit că trăiesc o minune, datorită „coincidențelor” legate de timp și senzației că jobul mi-a fost „trimis”. Momentul în care am dat peste acest loc de muncă m-a salvat de angoasa unei decizii, timpul în care am aflat că sunt acceptată s-a sincronizat perfect cu preavizul, iar noul serviciu... parcă este croit pentru mine. Aș face și voluntariat pentru el, cam așa de mult mi se potrivește domeniul. 

Mărturisesc că uneori citeam diverse mărturii despre minuni și eram sceptică sau cinică – mă gândeam că se exagerează, că este doar o coincidență și oamenii își fabrică iluzii. Trăind-o pe a mea, înțeleg că ea nu s-ar fi petrecut fără ajutor de Sus. Desigur, comprimate în câteva sute de cuvinte, multiplele trăiri își pierd din amploarea reală. 

Sunt recunoscătoare Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului și știu că Sfântul Efrem a lucrat tacit, tainic, cu blândețea sa caracteristică, alături de Sfântul Nectarie (care m-a salvat acum câțiva ani de o suferință a pielii), Sfânta Parascheva, Sfântul Ilie, Sfântul Pantelimon și toți ceilalți mulți Sfinți dragi, împreună cu Îngerul Păzitor, care se arată toți atât de iertători și de buni. 

 Alexandra, București (februarie 2018)