Îmi vine destul greu să vorbesc despre asta, pentru că durerea e prea proaspătă. Și amintirile prea vii. Nu-și au rostul cuvintele prin care să descriu ce înseamnă să ai pe cineva drag în familie, pentru care să te rogi cu toată ființa lui Dumnezeu, să nu-l ia dintre noi! Mai mult ca sigur, multe familii au trecut prin astfel de momente de cumpănă. Durerea e și mai mare când cel care suferă este tânăr, atunci speranța și frământarea au alte tonalități, sunt poate în altă cheie, la alt diapazon.
Povestesc despre Ovidiu, soțul surorii mele, trecut la Domnul la doar 42 de ani, neîmpliniți. Pe 28 ianuarie 2018, chiar în ziua în care se sărbătorește alt Sfânt Efrem, Efrem Sirul. S-a stins după multe luni de teribilă încercare, de luptă trupească și sufletească. La aproape aceeași vârstă la care a sfârșit mucenicește și Sfântul Efrem cel Nou.
Nu mulți înțeleg cum poți să simți cum Sfinții te ridică în cele mai grele momente ale vieții tale. Te ridică și îți dau semne că nu ești singur, nu ești uitat, chiar dacă inima îți sângerează de durere.
Sfântul Efrem și-a făcut simțită prezența de trei ori în apropierea bolnavului
Cum să explici că Sfântul Efrem și-a făcut simțită prezența aproape de patul suferinței bolnavului? Bolnavul Ovidiu, iubitul soț al surorii mele. Și nu o dată, ci de trei ori!
Minunile nu mai par poate minuni, când cererile noastre nu se finalizează așa cum ne dorim noi. Omul înțelege greu când Dumnezeu nu-i dă ce a cerut sau totul se termină altfel decât și-ar fi dorit el. Dar noi, noi știm. Noi știm și am simțit puterea rugăciunii, ajutorul dat de Sfântul Efrem cel Nou...
Sunt convinsă că semnele pe care le-am primit de la Sfântul Efrem cel Nou au venit ca o mângâiere, ca o încurajare că Ovidiu a ajuns într-un loc minunat, pe măsura inimii lui și a dăruirii sale care i-a atins pe toți cei care l-au cunoscut.
Cumnatului meu, Spitalul Fundeni i-a fost casă, în ultimele luni. De câteva ori a fost internat la Terapie Intensivă, cu șanse minime de revenire! Sora mea i-a stat mereu alături, jertfitoare și plină de iubire în fiecare clipă. Pentru că dragostea dintre ei a fost extraordinar de puternică. Pentru Ovidiu s-au rugat mulți. Ne-am rugat toți cei care mergem la biserica din satul Ezăreni, județul Iași, acolo unde Sfântul Efrem cel Nou este cinstit cu multă evlavie. Ne rugam pentru el, împreună cu părintele paroh, Mihai, seara, la ora 22.00. Și de fiecare dată, după ce se făcea rugăciunea, Ovidiu își revenea la Terapie Intensivă, în mod miraculos, spre surprinderea medicilor și se reîntorcea în salonul de pe secție.
În ultimele săptămâni, se simțea tot mai rău. Sora mea încerca mereu să ne îmbărbăteze ea pe noi, la telefon. Dar în Ajunul Crăciunului, când am sunat-o dimineața, plângea. I-am spus atunci că nu știu cum, dar voi ajunge degrabă la București.
Mirosul de mir din jurul bradului
Am găsit, cu greu, bilet la tren, la o oră târzie. Și am plecat, numărând orele care treceau nefiresc de încet. Când eram în tren m-a sunat sora mea care nu se mai putea opri din plâns. Am crezut că s-a întâmplat ceva grav și am început și eu să plâng. Ea încerca, de fapt să-mi spună, că în camera în care stătea, într-un apartament al Asociației MagiCamp, a început să se simtă brusc, în timpul zilei, în jurul bradului, miros puternic de mir. Au fost și martori acolo! În casă, nimeni nu se dăduse cu mir. Plânsul meu s-a transformat atunci în plâns de bucurie, ca o descătușare, pentru că am știut că Sfântul Efrem cel Nou o ajută astfel pe sora mea și mă încurajează și pe mine. Se știe că Sfântul Efrem își face uneori simțită prezența printr-o plăcută mireasmă, pe care o percep cei pe care îi cercetează. Sora mea îi citea Paraclisul seara, atunci când putea, când nu era copleșită de efortul de peste zi, de nopțile nedormite sau moțăite lângă Ovidiu, pe patul de spital, de alergătura după medicamente, la farmaciile din București...
Mirosul de mir de pe mână
Drumul spre București mi s-a părut, dintr-o dată, ușor și plin de speranță. Dar lucrurile nu s-au oprit aici: până am ajuns la București, după episodul din jurul bradului, a urmat un al doilea – tot cu martori, la câteva ore după primul. Mâna stângă a surorii mele a început să miroasă și ea a mir. Deși nu umblase cu așa ceva.
Mirosul de mir din salonul de spital
Al treilea episod, despre care sora mea mi-a vorbit abia după ce Ovidiu a plecat dintre noi, s-a întâmplat în salonul de spital, din nou, tot cu martori. În jurul patului lui Ovidiu a izbucnit dintr-o dată, cu puțin timp înainte să se stingă, un miros puternic de mir, pe care și el l-a simțit, dar și ceilalți bolnavi care au întrebat-o pe sora mea dacă ea a umblat cu mir sau dacă a spart cumva vreo sticluță. E drept că noi am sperat că toate aceste semne arată că Sfântul Efrem îl va salva pe Ovidiu. De fapt l-a salvat dar nu așa cum ne-am așteptat toți, cu speranțe lumești.
„Când inima plânge la ce-a pierdut, sufletul râde la ce-a găsit!”
La câteva zile de la plecarea lui Ovidiu, sora a mea primit un mesaj care ne-a răcorit inima, în acele clipe de maximă tulburare. Ovidiu ar fi împlinit 42 de ani pe 16 februarie. Cu o zi înainte, sora lui era în oraș și a văzut un calendar cu file, din cele cu maxime și cuvinte de înțelepciune pe fiecare pagină, căruia cineva îi trecuse deja fila, la ziua de 16. Textul pentru ziua când Ovidiu ar fi împlinit 42 de ani era: „Când inima plânge la ce-a pierdut, sufletul râde la ce-a găsit!” A fost o alinare pentru noi toți! Am simțit că Ovidiu e acolo unde merită, că Sfântul l-a condus unde îi e locul, în lumină, și că lunile lui de suferință mucenicească au fost pașaportul lui spre Rai.
Ultima împărtășanie
La Ezăreni nu ajung des. Dar cu o duminică înainte de plecarea lui Ovidiu eram la Sfânta Liturghie, la biserica de acolo. Înainte de predică, când se cânta, versul: „Nu va mai bate la ușa ta cineva…”, dintr-un cunoscut cântec religios, pur și simplu m-a răvășit. Eram liniștită până în acel moment dar, la auzul acelor cuvinte, am simțit, efectiv, durere fizică, parcă s-a rupt ceva în inimă, nu mai puteam să respir. Eram convinsă că s-a întâmplat ceva grav la București. Nu am avut curajul să-mi sun sora, dar am sunat-o pe o prietenă cu care sora mea comunica des. Ea mi-a confirmat că Ovidiu se simțea rău și că în salon a apărut, din senin, un preot, absolut întâmplător, care l-a spovedit și împărtășit. Era clar ce va urma. Exact la o săptămână, Ovidiu a trecut la Domnul.
Documentele rătăcite
Imediat după deces, sora mea trebuia să predea, în termen de două săptămâni, permisul lui și arma sa de vânător, la asociația de care aparținea. Ea a căutat de nenumărate ori, în aceleași locuri unde puteau fi, documentele, fără niciun rezultat. Intrase deja în panică, fiindcă se apropia termenul de predare. Tensionată și eu de starea ei, am strigat, pur și simplu, Sfântului Efrem, la icoana care se afla chiar lângă locul unde mă aflam, în casa surorii mele: „Sfinte, scoate actele!” Nu au durat nici cinci minute, sora a reluat traseul parcurs deja de nenumărate ori și a găsit documentele în buzunarul husei în care stătea arma. Și reacția ei a fost neașteptată, de uimire.
Nu ea și-a căutat duhovnicul, ci acesta a găsit-o pe ea
După moartea lui Ovidiu, am fost îngrijorată că sora mea nu avea un duhovnic care să o ajute în momentul de cumpănă în care se afla. Dar și-a găsit un duhovnic, sau mai bine spun, cum zicea și părintele Cleopa, duhovnicul a găsit-o pe ea. Și îi e, acum, sprijin, în clipele de încercare prin care a trecut și trece, după pierderea soțului său. Printre altele sora mea mi-a povestit recent că i-a visat pe bunicii noștri (care sunt decedați), luminoși, la ea în casă, în holul de la intrare. În ușă era părintele ei duhovnic care s-a transformat la un moment dat în... Sfântul Efrem! Nu vreau să fac alte comentarii și nici să dau frâu imaginației. Mă agăț de iubirea Sfântului Efrem cel Nou pentru noi, îi mulțumesc și mă rog să ne fie în continuare sprijin, iar lucrarea lui să aducă în viața noastră și mai ales în inima surorii mele, acea lumină care vindecă.
Nicoleta-Cristina, Iași (februarie 2019)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu