vineri, 15 februarie 2019

Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou ne-a salvat copilul de la moarte

Sfântul Efrem a intrat în familia mea chiar în ziua nunţii noastre, chiar dacă noi nu am realizat pe moment acest lucru. Filmul nunţii începe cu un prim plan al icoanei Sfântului Efrem cel Nou, deși în jurul acesteia erau mai multe icoane…  

Am rămas însărcinată la puțin timp după nuntă. Ne gândeam ce nume ar trebui să-i punem bebelușului. Aveam în minte multe variante dar nu ne-am gândit și la numele de “Efrem”. 

La șase luni de sarcină am aflat că exista riscul de a pierde copilul, iar din acel moment am stat liniştită la pat citind zilnic Acatistul Sfântului Efrem. După o săptămână, mergând la control am aflat că pruncul ar avea un chist arahnoidian la cap. Chiar şi aşa, nu s-a pus niciodată problema să întrerupem sarcina. 

Ne-am încredințat copilul Sfântului Efrem cel Nou 

Pentru că doctorul mi-a spus că voi naşte în jurul datei de 5 mai, am hotărât să-l încredinţăm Sfântului Efrem cel Nou. După ce am aflat că bebelușul are un chist la creier, soțul, cu fratele lui și cu părinții au plecat să se roage pentru viața copilului, în Grecia, la moaștele Sfântului Efrem cel Nou, dar și la alți sfinți. Eu m-am rugat tot timpul Sfântului Efrem, să nasc ușor şi repede. Am născut pe 4 mai.

După naştere s-a confirmat prezenţa chistului la cap. Poziţionarea acestuia într-o zonă delicată, dar şi mărimea (avea patru centimetri și era în creştere) putea afectau mai mulţi centri nervoşi. Încă din spital ni s-a propus să facem un RMN, rezultatul fiind necesar doctorilor de specialitate. Ne-au expus și riscurile: din cauza anesteziei generale și a vârstei prea fragede, exista posibilitatea ca pruncul să nu se mai trezească. Atunci am hotărât să-l botezăm în spital, înainte să-i facem investigația. 

Stabilisem să facem botezul a doua zi, apoi după-amiaza eram programați la RMN. Dimineața ne-a anunţat doamna doctor neonatolog că programarea a fost anulată pe motiv că aparatul nu mai funcţionează şi peste tot pe unde a sunat pentru altă programare, i s-a refuzat examenul RMN, din diverse motive. 

Atunci am luat decizia să nu mai facem nici RMN-ul, şi nici botezul în spital, ci să-l creștinăm în următoarea duminică, în biserică. Copilul a fost botezat, la unsprezece zile, în Biserica Sfânta Ecaterina din Bucureşti, primind numele Efrem Ciprian. 

După o săptămână am reușit să facem şi RMN-ul, fără nici o complicaţie. Ne-am prezentat apoi cu rezultatul, la doi dintre cei mai renumiţi doctori neurochirurgi din București - unul ne-a spus să facem şi un computer tomograf, dar să aşteptăm până la trei luni, deoarece copilul este prea mic, apoi să mai discutăm, iar cel de-al doilea ne-a dat un număr de contact al unui medic, pentru a face copilului tratament cu citostatice. Am sunat de nenumărate ori la acel număr, dar nu a răspuns nimeni, spre mirarea doamnei de la centrala spitalului. 

Atunci am hotărât să trimitem rezultatul RMN-ului în Italia, la mama mea, care era acolo, şi care auzise despre Spitalul Gianinna Gaslini din Genova, ca fiind unul dintre cele mai renumite spitale de copii, din lume. Sfântul Efrem cel Nou ne-a dat soluția pentru operație 

Când unul dintre doctorii italieni a văzut rezultatul RMN-ului, a zis că pruncul poate muri în orice clipă și că trebuie operat de urgență, pentru că exista riscul să rămână fără aer. Aici Sfântul Efrem și-a facut simțită prezenţa, căci acelaşi medic, care i-a zis mamei că operația costă enorm a venit cu soluţia ca pruncul să vină în Italia şi să fie adus în regim de urgenţă la spital, urmând să fie făcute toate cele necesare pentru salvarea lui. 

Copilul a suportat foarte bine un drum obositor, de o zi și o noapte 

Aşadar, când pruncul avea doar o lună, am mers cu maşina până în Italia. Copilul a dormit tot drumul, cu câteva excepții când a mâncat, iar de plâns nici nu a fost vorba, de parcă nu l-ar fi deranjat nimic. În Spitalul din Genova, i s-au făcut analize complete. Am fost internați în Departamentul de Neurochirurgie. După două săptămâni de spitalizare s-a format o comisie de doctori şi a fost operat de către cel mai experimentat dintre acestia (cel care face, de obicei, doar interventiile cele mai complicate), directorul departamentului. 

Pe tot parcursul operației ne-am rugat cu toţii să fie bine. Efrem a mai stat în spital la Terapie Intensivă, încă două săptămâni. Pe perioada spitalizării mie mi-a fost foarte greu, pentru că nu puteam să fiu alături de el şi să-l alăptez, decât o singură dată pe zi, dar aşa cum nu am pierdut laptele din cauza stresului, a drumului obositor până în Italia şi faptului că timp de două săptămâni nu l-am putut alăpta, totuşi, Sfântul Efrem nu ne-a lăsat... După externare, el a mâncat lapte matern până la vârsta de un an. 

Sfântul Efrem a salvat și un copil care făcuse două comoții cerebrale 

În acest timp, Sfântul Efrem a mai vindecat un copil. La Terapie Intensivă se afla un băiețel de opt luni care făcuse comoţie cerebrală în pântecele mamei, pe care doctorii l-au salvat; dar la două luni a mai făcut încă o comoţie cerebrală şi de aceasta dată fiind salvat. Părinţilor acestui copilaş li s-a spus că dacă va mai face încă o dată, medicii nu garantează că îl vor mai putea salva. Pe holul spitalului am intrat în vorbă cu mama copilului (care este româncă), şi ne-a spus că bebelușul e în stare critică. După ce a văzut că avem o carte cu minunile şi Acatistul Sfântului Efrem cel Nou, ne-a cerut-o ca s-o citească. A doua zi, i-am dat şi din uleiul pe care-l aveam din candela Sfântului din Grecia și am îndemnat-o să ungă băiatul, lucru pe care l-a şi făcut. Copilul a fost externat la o săptămână după aceea, căci starea lui s-a îmbunătăţit. La câteva zile de la această minune, am fost şi noi externaţi, căci rezultatele arătau că totul a decurs cu bine. 

Sfântul Efrem a urgentat obținerea actelor de care aveam nevoie pentru internarea din Italia 

Cât timp am fost noi în Italia, Sfântul Efrem i-a ajutat pe cei din ţară să obțină documentele necesare copilului pentru spitalizare, totul într-un timp foarte scurt. În fața icoanei Sfântului Efrem, copilul s-a bucurat ca și cum ar fi privit o prezență vie 

Când copilul a făcut un an am mers cu toţii în Grecia la Sfântul Efrem, să-i aducem mulţumire

La racla Sfântului, micuţul Efrem s-a arătat foarte bucuros. L-am așezat pe spate, direct pe raclă, cu toate că el nu suporta să stea pe spate, nici chiar în bratele mele, dar acolo a gângurit si radia de bucurie, stând aşa câteva minute bune. Apoi l-am dus la icoana Sfântului de pe catapeteasmă, unde a arătat aceeaşi bucurie privind icoana, ca şi cum ar privi o persoană vie... 
După aceea am făcut Acatistul Sfântului și pe când stăteam cu toții în genunchi, în jurul Sfintelor Moaște, ţinându-se cu mânuţele de raclă, el a început să meargă dintr-un capăt la celălalt, să sărute icoanele (reprezentate pe raclă) și să le atingă cu fruntea. Acum Efrem are un an și opt luni şi a trecut cu bine peste toate, este perfect sănătos, îl împărtăşim ori de câte ori avem ocazia, chiar şi zilnic, după îndemnul Sfântului Efrem. Sărută mereu toate icoanele pe care le întâlneşte și e foarte atras de cele sfinte... 

Sfântul Efrem cel Nou a fost alături de noi în acele clipe de încercare, ne-a ajutat şi ne ajută mereu în orice problemă, nu de puţine ori i-am simţit sprijinul. Orice probleme am întâmpinat le-am depășit cu bine, după ce am cerut ajutorul Sfântului Efrem. 

I-am promis Sfântului Efrem că dacă vom avea o fetiță o vom numi Efremia 

O promisiune făcută Sfântului Efrem cel Nou a fost aceea că, dacă Dumnezeu ne va dărui o fetiţă, o vom boteza Efremia. Acest lucru s-a întâmplat deja. Între timp am rămas însărcinată şi am născut o fetiţă sănătoasă, pe care am botezat-o Maria-Efremia. Vă îndemn să chemaţi în ajutor pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, precum şi pe ceilalţi Sfinţi, prieteni ai lui Dumnezeu, care nu vor zăbovi să vină în ajutor! Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate! 

Adina, Galați (ianuarie 2013) 

Nota editorului (2019): Efrem Ciprian este un copil perfect sănătos. Are șapte ani și merge la școală în clasa I. Îi place să cânte la biserică, mai ales pricesne închinate Maicii Domnului, are o voce foarte frumoasă și reține cu ușurință, cântările religioase. Pe lângă Maria-Efremia mai are încă doi frați: pe Nectarie Ioan și pe mezinul Dimitrie Iustin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu