luni, 25 februarie 2019

O dorință împlinită


Am aflat de Sfântul Efrem cel Nou în vara anului trecut de la fiica mea care tocmai primise de la o prietenă o carte cu minunile și viața lui, cu un titlu sugestiv, “Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, tămăduitorul trupurilor și al sufletelor”. 

Mergând la ea în București, am primit în dar și eu un exemplar al cărții, împreună cu o icoană. Citind câteva dintre minunile Sfântului Efrem cel Nou imediat am simțit că mă va ajuta să-mi îndeplinesc o dorință pe care o aveam de mult. 

Când m-am întors acasă, am început să citesc Acatistul Sfântului Efrem cel Nou în fiecare seară, rugându-l cu lacrimi să-mi îndeplinească visul de a deveni bunică. La scurt timp, într-o seară, am visat că cineva mi-a atins pântecul de două ori. M-am speriat. Era totul atât de real. Apoi m-am trezit și am simțit că a fost mâna Sfântului Efrem cel Nou. Nu după mult timp, am aflat că voi fi bunica a doi gemeni. Sfântul Efrem cel Nou îmi ascultase rugăciunea! 

De când l-am cunoscut, în permanență îmi este grabnic ajutător. Îi mulțumesc pentru tot ajutorul dat și pentru faptul că este mereu alături de mine. 

Maria, Slatina (februarie 2019)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu