joi, 7 februarie 2019

De fiecare dată când îi ceri ajutorul, Sfântul Efrem nu întârzie să ți-l ofere!


Cu mulţi ani în urmă, cumpărându-mi un Acatistier închinat sfinţilor din cursul anului, am dat şi de Acatistul Sfântului Efrem cel Nou. Încă de la prima citire a Acatistului, am simţit că între mine şi Sfântul Efrem cel Nou se leagă o adevărată prietenie. Așa că am început să cumpăr tot ce găseam și se publica despre Sfântul Efrem cel Nou: cărți sau broșuri. 

Anul acesta (2018), mama mea a căutat ceva prin bibliotecă și a dat de una dintre cărţile cu minunile Sfântului Efrem cel Nou. A rămas impresionată de viaţa sfântului şi mi-a cerut să-i fac rost de mai multe cărţi. Nu a trecut mult timp de la această întâmplare şi mi-a mărturisit că şi l-a ales pe Sfântul Efrem cel Nou drept ocrotitor.

,,Dacă nu reuşim să ajungem noi la Sfântul Efrem cel Nou, vine Sfântul alături de noi” 

La începutul Postului Mare, ne-am înscris într-un pelerinaj în Grecia, pentru luna mai. Pelerinajul includea şi închinarea la Moaştele Sfântului Efrem cel Nou din Nea Makri. Din păcate, chiar înainte de Paşti, pelerinajul a fost anulat, din cauza lipsei de pelerini. Dar Sfântul Efrem cel Nou nu ne-a lăsat fără mângâierea sa. Imediat după sărbătoarea Învierii Domnului, la una dintre bisericile din oraş s-a adus o părticică din Moaştele Sfântului Efrem cel Nou şi o părticică din Moaştele Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana. De îndată ce am primit această veste, am anunţat-o pe mama, care mi-a spus bucuroasă: ,,Dacă nu reuşim să ajungem noi la Sfântul Efrem cel Nou, vine sfântul alături de noi!” 

Sfântul Efrem cel Nou a ajutat-o pe bunica să nu aibă dureri 

Tot anul acesta, într-o sâmbătă, cu câteva zile înainte de Praznicul Înălţării Domnului, am internat-o de urgenţă pe bunica, în spital, din cauza unei insuficienţe respiratorii. Diagnosticul pus de medici a fost de pleurezie. Imediat după ce a fost internată, i s-a scos o jumătate de litru de apă din plămâni şi i s-au făcut diverse analize. Cu toate acestea, starea ei de sănătate nu s-a îmbunătăţit. Treptat am început să am un presentiment că sfârşitul ei era aproape. 

Am început să-l rog pe Sfântul Efrem cel Nou, să mijlocească la Bunul Dumnezeu, pentru ca bunica să mai rămână în viață câteva zile, ca să reuşim să o împărtăşim. Și acest lucru s-a întâmplat. Bunica a fost spovedită şi împărtăşită, luni dimineață. În aceeași zi am primit şi rezultatele primului set de analize, recoltate în ziua internării. Suspiciunea doctorilor era că avea cancer. Câteva ore mai târziu i s-a făcut şi un computer tomograf. 

În momentul în care am primit analizele şi vestea că s-ar putea să fie vorba de cancer la plămâni, ne gândeam că trebuie să ne pregătim și că ne așteptau zile grele. Am început să-l rugăm pe Sfântul Efrem cel Nou să aibă milă de bunica, să nu aibă dureri și să nu se chinuie, iar Sfântul s-a milostivit de ea.  

Marţi, la amiază, înainte de marele Praznic al Înălţării Domnului, bunica s-a stins din viaţă ca o lumânare, fără să aibă dureri. S-a stins lin... Deşi e dureros atunci când îţi moare un membru al familiei, am fost împăcaţi cu gândul că Bunul Dumnezeu şi Sfântul Efrem cel Nou i-au uşurat durerea. 

Sfântul Efrem l-a ajutat pe fratele meu să se lase de fumat 

Am înmormântat-o joia, chiar în ziua de Înălțare. Cu câteva ore înainte de înmormântare, fratele meu mai mare a făcut un atac de panică. Pentru că starea lui nu se ameliora, la insistenţele noastre, a mers la spital la Urgenţe, pentru investigaţii. A fost dus chiar de unul dintre preoţii care se pregăteau să slujească la înmormântarea bunicii. 

Trebuie să precizez aici că fratele meu fuma de foarte mult timp. Una dintre rugămințile mamei mele către Sfântul Efrem cel Nou, chiar din momentul în care l-a descoperit, a fost ca el să se lase de fumat. Tot în această perioadă, făceam şi eu rugăciuni către Sfântul Efrem cel Nou, rugându-l, printre altele, ca fratele meu să nu mai pună țigara în gură. 

În urma investigaţiilor medicale şi a analizelor, i s-a descoperit că are „helicobacter pylori” și i s-a dat să ia un anumit tratament. În urma acestui eveniment, fratele meu s-a lăsat de fumat și se simte bine. Am văzut prin această întâmplare un răspuns şi o mângâiere din partea Sfântului Efrem cel Nou la rugăciunile noastre. 

Cu adevărat ,,minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi”, iar Sfântul Efrem cel Nou este un prieten grabnic ajutător - de fiecare dată când îi ceri ajutorul, nu întârzie să ți-l ofere!

Mihai, Oradea (iunie 2018)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu