miercuri, 20 februarie 2019

Sfântul Efrem i-a trimis fiului meu jocul dorit


Până de curând, Sfântul Efrem îmi era total necunoscut. Într-o zi însă, doi prieteni care ne sprijină financiar cu medicamente pentru fiul meu Ionuț, care are 16 ani și a fost diagnosticat de mic, cu autism, ne-au oferit niște daruri mai speciale: ulei din Grecia, din candela Sfântului Efrem, două cărți despre viața și minunile sale și o iconiță. 

Fiul meu este non-verbal... Seara, după rugăciune, obișnuia să sărute din proprie inițiativă această iconiță. Mi-e rușine să recunosc că la început, eu nu am băgat în seamă cărțile primite. Se apropia Crăciunul, iar eu eram tristă că nu-i puteam cumpăra băiatului un joc de lego. Chiar în acea perioadă am descoperit o asociație umanitară care poartă și numele Sfântului Efrem cel Nou. Le-am scris un mesaj iar de sărbători fiul meu a primit jocul dorit și chiar și un trening mai deosebit. I-am mulțumit atunci Sfântului Efrem pentru bucuria din ochii copilului meu. 

Treptat am început să mă apropii de Sfântul Efrem. O dată, când mă îmbolnăvisem și eu și copilul, am înțeles că tot Sfântul ne-a tratat, după rugăciune. Ionuț căpătase o răceală, iar eu aveam o durere groaznică de mijloc. În loc să iau medicamente, am preferat să ne ungem cu ulei din candela Sfântului Efrem. Ce decizie bună! În trei zile durerea mea a dispărut complet. Și mai uimitor a fost ceea ce mi s-a întâmplat într-o biserică din Călărași unde mă aflam pentru prima dată. Era spre finalul slujbei, când deodată am simțit că mi-a transmis cineva un mesaj clar: “Sunt aici!”. Mi-am ridicat privirea și am dat cu ochii chiar de Sfântul Efrem, pictat pe perete. 

Și a mai fost o întâmplare. Eram conștientă că nu voi ajunge niciodată la Nea Makri, “acasă” la Sfântul Efrem, dar îmi doream tare mult măcar o icoană cu el. Nu a trecut mult și am primit acasă, o icoană cu Sfântul Efrem, într-un colet care, în mod ciudat, nu are niciun nume înscris la expeditor. M-am bucurat până la lacrimi de acest dar. Cu adevărat Sfântul Efrem este grabnic ajutător! 

Ștefana Dumitrașcu, Țăndărei (martie 2015) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu