joi, 25 februarie 2021

Sfântul Efrem s-a milostivit de copiii mei: m-a ajutat să obțin prin concurs, un post nesperat



Numele meu este Iulia și sunt din Iași. Aveam un loc de muncă, dar era destul de prost plătit și cu o răspundere juridică destul de mare. După nașterea celui de al patrulea copil, cheltuielile au crescut și făceam față destul de greu nevoilor de zi cu zi, concediul de creștere a copilului se termina și eram nevoită să mă întorc la vechiul loc de muncă, idee care nu-mi prea surâdea. Așa că m-am rugat Sfântului Efrem să mă ajute să îmi găsesc un alt serviciu. La scurt timp după ce am început să citesc Acatistul Sfântului pentru găsirea unui loc de muncă s-au scos la concurs două posturi într-o instituție publică, așa cum îmi doream și mai ales având profil economic, exact domeniul în care sunt specializată, deși specificul instituției este altul. 

Concurența pentru post era acerbă 

La înscrieri am aflat că suntem 24 de candidați pe două locuri, și atunci mi-am spus că este imposibil să reușesc, dar m-am hotărât totuși să încerc. Au urmat o serie de probe și, la proba scrisă, am rămas 16 candidați. Din ce auzisem, contracandidații mei erau foarte bine pregătiți, mai participaseră și la concursurile anterioare la care au obținut note foarte mari. A sosit și ziua examenului care s-a ținut la București, nu aveam voie să intrăm în sală decât cu un pix. Eu aveam iconița Sfântului Efrem pe care voiam să o țin lângă mine și mă gândeam cum voi proceda, dar spre surprinderea mea, deși stăteam în primul rând, nu a observat-o nimeni. Am pus iconița pe foaia de concurs și m-am rugat Sfântului să mă ajute. Gradul de dificultate a fost ridicat, notele foarte mici. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Efrem am fost printre cei trei candidați care au luat note de trecere a examenului. Eu și alt candidat am avut aceeași notă și a fost nevoie de o departajare între noi, adică un nou examen, de data aceasta, probă orală. După ce am ajuns de la București acasă, i-am spus soțului că nu am nicio șansă să îl înving pe contracandidatul meu. Materia era foarte vastă, timpul scurt, iar îndatoririle mele de zi cu zi trebuiau îndeplinite. M-am sfătuit cu părintele duhovnic care mi-a spus că trebuie să merg mai departe și să fac tot ce pot pentru a vedea care este voia lui Dumnezeu. Deși recunosc că m-am gandit atunci că voi merge în fața comisiei și nu voi fi în stare să spun niciun cuvânt, am făcut ascultare. 

sursa foto: playtech.ro

Contracandidatul meu a încercat să mă intidimideze înainte de-a intra la comisie 

În ziua interviului, contracandidatul meu mi-a spus că a învățat câte 12 ore pe zi și că nu am nicio șansă să iau examenul. Într-adevăr, el nu avea familie și a învățat foarte mult. Eu prindeam câteva ore pe zi la sala de lectură a unei biblioteci, atunci când putea sta soțul cu copiii sau învățam noaptea. Mai aveam ceva timp până să intrăm la comisie și am zis să repet măcar un subiect înainte, mai mult pentru a nu participa la discuțiile celorlalți candidați și a nu mă intimida. Primul a intrat el, i-am urat baftă, iar el mi-a spus că își dorește să ajung în fața comisiei și să mă intimidez și să nu reușesc să spun nimic, adică exact de ce mă temeam. Când am ajuns în sală, am luat subiectele și din nou țineam iconița Sfântului în mână. Nici nu am citit subiectele, am pus mai întâi iconița pe foaie și m-am rugat Sfântului Efrem să mă ajute. Aveam patru subiecte, cel mai greu era chiar cel pe care îl citisem înaintea probei. Cu ajutorul Sfântului, am abordat destul de bine subiectele, nu m-am intimidat deloc. Mergând în sala unde se afla contracandidatul meu, am aflat de la acesta că a încurcat subiectele, exact ce mi-a dorit mie. A fost o minune a Sfântului Efrem, care s-a milostivit de copii și ne-a ajutat. Mulțumim încă o dată Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, ocrotitorul nostru! 
 
Iulia, Iași (aprilie 2018)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu