Sfântul Efrem cel Nou, ocrotitorul copiilor mei

sursa foto: www.prieteniisfantuluiefrem.ro

L-am cunoscut pe Sfântul Efrem cel Nou, în spital, în secţia de Terapie Intensivă

Îi mulţumesc Sfântului Efrem cel Nou pentru ajutorul oferit copiilor mei. L-am cunoscut pe Sfânt prima oara la Secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, unde copilaşul meu născut prematur, la 34 de săptămâni, a fost internat în stare gravă în urma contractării unei viroze din maternitate. A făcut imediat pneumonie, iar medicii l-au trecut pe ventilaţie mecanică, deoarece bebeluşul nu mai putea respira deloc. După două săptămâni de antibiotice, perfuzii şi injecţii, medicii au încercat să-l dezintubeze, dar acest lucru a eşuat. 

În acea secţie se aflau trei icoane: una cu Maica Domnului, una cu Sfântul Nectarie şi încă una cu un Sfânt pe care nu îl cunoşteam încă... După alte două săptămâni de chin pentru copilaşul meu, medicii au hotărât să mai facă încă o încercare de a-l dezintuba pentru a respira singur. Cu o zi înainte de această procedură, am primit un telefon de la un prieten drag, care mi-a vorbit de Sfântul Efrem cel Nou. El m-a dus să mă închin la o icoană a Sfântului. În faţa ei l-am rugat pe Sfântul Efrem să mă ajute să scăpăm cu bine de această năpastă. Când am ajuns revenit la spital am rămas uimită să-l recunosc pe Sfântul Efrem în icoana de pe perete şi mi-am dat seama că acesta ne veghea fără să ştim şi am simţit că totul va fi bine până la urmă. A doua zi medicii, l-au dezintubat cu succes pe copilaşul meu. În sfârşit, respira singur! După câteva zile i-au dat drumul acasă, iar lucrurile s-au mai liniştit pentru noi. 

Au urmat vizite nenumărate la oftalmolog şi neurolog, deoarece boala a avut repercusiuni asupra copilului. În afara retinopatiei de prematuritate care trebuia supravegheată atent, copilul avea şi întârzieri mari de mobilitate, mai ales la nivelul gâtului, care lăsa capul să îi atârne pe spate fără vlagă atunci când era supus exerciţiului de reacţie de tracţiune. Medicul neurolog ne-a învăţat să facem exerciţii de mobilitate cu el şi ne-a zis că dacă la controlul de 6 luni nu face nici un progres cu gâtul, vom fi nevoiţi să-l ducem la şedinţe de kinetoterapie. Acest lucru ne-a îngrozit, deoarece eram sătui de atâtea vizite cu copilul la spital şi ne-am pus pe treabă: masajul şi exerciţiile zilnice cu copilul. Lunile treceau, iar bebeluşul nostru nu făcea niciun progres. 

Sfântul Efrem cel Nou i-a fost alături copilului meu, pe tot parcursul recuperării 

Cu o săptămână înainte de vizita de 6 luni la neurolog, m-am întâlnit cu o prietenă dragă, iar în drum spre ea mă gândeam cu tristeţe la şedinţele de kinetoterapie pe care ar urma să le facem cu copilul nostru care nu făcuse nici un progres. Când m-am văzut cu prietena mea, aceasta mi-a dăruit o iconiţă şi ulei sfinţit de la Sfântul Efrem cel Nou, din Grecia. În acel moment mi s-a înseninat sufletul. Am ştiut că Sfântul mă va ajuta să trecem cu bine şi peste acest hop. 

L-am uns pe bebeluş pe gât timp de trei zile cu ulei sfinţit şi minunea s-a produs. În sfârşit, copilul a căpătat mobilitate, iar şedinţele de kinetoterapie nu au mai fost necesare. 

Sfântul Efrem cel Nou ne-a fost alături şi la cea de-a doua sarcină 

După un an şi jumătate, am rămas însărcinată din nou, iar problemele nu au întârziat să apară. La 10 săptămâni de sarcină am avut o sângerare, iar în urma investigaţiilor făcute, s-a descoperit un hematom retroplacentar care îmi ameninţa sarcina. A trebuit să urmez tratament şi să stau la pat, lucru pe care a trebuit să-l fac pe toată perioada sarcinii. De la trei luni am început să am contracţii, iar în urma unei analize, fătul ar fi avut şi risc de sindrom Down. De atunci a început chinul, dar nicio clipă nu m-am gândit la avort. Fiecare zi a fost o luptă pentru mine, de la tratament cu pastile până la internare în spital, cu injecţii, perfuzii şi hipertensiune. În tot acest timp mi-am uns burta cu ulei de la Sfântul Efrem cel Nou şi m-am rugat atât Sfântului cât şi Maicii Domnului, Sfântului Nicolae şi Sfântului Nectarie să duc sarcina cu bine. Iar rugăciunea mi-a fost ascultată, căci pe 27 mai, de Sfântul Ioan Rusul, Dumnezeu mi-a dăruit o fetiţă sănătoasă care mi-a luminat viaţa după atâta chin şi suferinţă. 

Îi mulţumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfântului Efrem cel Nou, Sfântului Nicolae si tuturor Sfintilor pentru ajutorul primit şi Îi rog să-mi ocrotească copilaşii şi să-i binecuvânteze!

Cătălina, Bucureşti

Sfântul Nectarie şi Maica Domnului m-au salvat dintr-un accident cumplit

 Autor:  Elena C.

Aş dori să mărturisesc şi eu o minune a Sfântului Nectarie şi a Măicuţei Domnului. Slavă Ţie, Doamne, care prin rugăciunile Sfinţilor tăi, ne mai înduri pe noi păcătoşii! 

O călătorie cu bucluc 

Spre sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, îmi propusesem să fac o vizită unei persoane la care ţin foarte mult. Această persoană locuia la aproximativ două ore distanţă, de mers cu maşina. Deşi au fost persoane care s-au oferit să mă însoţească, m-am încăpăţânat să merg singură râspunzându-le că " mă va ajută Bunul Dumnezeu să conduc în siguranţă până acolo." Trebuia să ajung din judeţul Neamţ în judeţul Vaslui. 

M-am trezit mai de dimineaţă şi după ce am făcut semnul Sfintei Cruci, rugându-mă la Dumnezeu şi la Măicuţa Sa, să mă ajute să mă întorc cu bine, am pornit la drum. 

Înainte să ies din casă am observat poză a Sfântului Nectarie (o poză adusă chiar din Insula Eghina, de mama mea) şi am luat-o cu mine. Am aşezat geanta, în care am pus cu poza Sfântului Nectarie, pe scaunul din dreapta al maşinii şi am pornit la drum. 

Pe măsură ce ieşeam din oraş vremea a devenit tot mai instabilă. Mai întâi a început o ploaie serioasă. Apoi s-a mai liniştit, dar am ajuns în zone din ce în ce mai ceţoase. În plus, am dat şi de nişte curbe mai periculoase care-mi dădeau emoţii dar, având în sinea mea o nădejde, am reuşit să ajung la destinaţie cu bine, chiar mai devreme decât aş fi crezut. 

Ne-am întâlnit, am stat ceva timp de vorba şi apoi am plecat. Înainte să ies pe poartă, am făcut iarăşi semnul Sfintei Cruci şi am zis: "Mulţumesc Sfinte Nectarie pentru că am ajuns cu bine până aici, sper să ajung tot cu bine şi înapoi acasă.". 

Am făcut accident în clipa în care gândurile au zburat aiurea, la lucruri lumeşti 

Pe drum am fost furată de gândurile legate de tot ceea ce ne povestisem. M-am îndepărtat cu mintea de cele sfinte, apropiindu-mă mai mult de cele lumeşti. După ce am trecut de acele curbe periculoase, drumul era întins, drept, şi vremea devenea plăcută, senină. Aşa încât m-am relaxat într-atât încât mi-am zis că a trecut pericolul şi nu mai are ce să se întâmple. 

Nu am terminat bine de gândit că mi-am schimbat privirea din parbriz spre telefon (având senzaţia că cineva trebuie să mă sune) şi în secundă următoare m-am trezit izbită într-un copac. 

Uitaţi, oameni buni unde ne duce ispita - încrezându-ne în forţele proprii - şi cum ne ceartă Dumnezeu, tot ca un părinte. 

Într-o clipită am intrat cu maşina într-un copac Când am conştientizat ce mi se întâmplă nu-mi venea să cred. Mă rugăm la Dumnezeu să mă ierte, să fie doar un coşmar din care să mă trezesc. Reuşisem să ies din maşină şi m-am aşezat jos la rădăcina unui alt copac. Priveam în jur însă nu era absolut nimeni, decât un mare pustiu. Priveam maşină şi mă îngrozeam văzând-o atât de lovită, nefuncţională (nu realizez cum, dar impactul a fost exact frontal, partea din faţă fiind afectată total). 

Nu puteam să mai procesez absolut nimic, repetam în mod mecanic doar: "Doamne ajută! Doamne ajută!". 

Am conştientizat apoi că trebuie să sun la 112, şi m-am ridicat revenind în maşină să caut telefonul. Toată imaginea aceea m-a îngrozit şi m-am depărtat cât mai repede de teamă că maşină să nu explodeze cu mine înăuntru, văzând că iese şi fum urât de la motor. 

M-am aşezat iarăşi la trunchiul copacului, lăsându-mă în mâinile Bunului Dumnezeu. Atunci mi s-a părut că aud venind din depărtare o maşină. Am ridicat foarte puţin mâna fără să zic nimic. Oamenii m-au văzut şi ei de departe şi au venit să mă ajute. Am constatat că nu mai pot să mă ridic, mi se blocase ceva la coloana. M-au luat pe braţe şi m-au întins în maşina lor, să nu-mi fie rece. Au stat cu mine până m-a preluat salvarea, au chemat platforma şi mi-au dus maşina la ei în curte ca să nu rămână în mijlocul câmpului, m-au ajutat cu tot ce au putut... Dumnezeu să le dea sănătate! 

Am fost rănită grav, dar grija lui Dumnezeu şi ajutorul Sfinţilor m-au salvat 

Când am ajuns la spital mi-au făcut toate analizele necesare, ecografii etc. însă tot întârziau cu răspunsul. Nimeni nu-mi zicea nimic, doar mă avertizau foarte serios să nu mă mişc deloc. Foarte târziu a venit un doctor străin, cred că era arab, care mi-a zis că trebuie să mă opereze pe coloană. 

M-au trimis cu salvarea la Iaşi, la spitalul de neurochirurgie. Am ajuns acolo noapte, pe la ora 3.00 şi m-au aşezat într-un salon. Bunul Dumnezeu a trimis lângă mine numai oameni buni şi săritori. Am nimerit într-un salon numai cu doamne drăguţe, care m-au ajutat foarte mult: m-au hrănit, m-au pieptănat, îmi vorbeau frumos şi încercau mereu să fie vesele. Socrii mei mi-au fost alături foarte mult. La fel şi cumnata mea care, deşi însărcinată în luna a şaptea, a umblat mult pe drumuri pentru mine, şi prin relaţiile sale a reuşit să mă recomande unui doctor renumit. 

De fapt, la rugăminţile ei către diferite cunoştinţe, trei doctori m-au consultat pentru a fi siguri de diagnostic. Diagnosticul era acelaşi. În limbaj popular o vertebră a explodat iar coloana trebuia susţinută cu nişte tije metalice, prinse de vertebrele vecine. La început nu prea conştientizam gravitatea, nu ştiam ce să fac. 

Riscul operaţiei era enorm. Aş fi putut rămâne invalidă pe viaţă

Familia mea era plecată în altă ţară şi nu ştia nimic. N-am mai vrut să-i sperii, să-i îngrijorez. Soţul meu era şi el, plecat. Plângea mereu la telefon auzind câte riscuri prespunea o astfel de operaţie. Cel mai mare era să rămân invalidă. Era şi o variantă, să stau doar în ghips şi nu ştiam ce să fac. 

Am început să citesc Acatistul Sfântului Nectarie şi să mă rog lui să mijlocească pentru mine. I-am promis Bunului Dumnezeu că voi mărturisi ajutorul sau. Patul meu era aşezat exact lângă fereastră şi cum stăteam eu, perfect întinsă, priveam în sus şi observam cerul senin pe care se plimbau când porumbeii, când ciorile, iar alteori se adunau norii. 

Poate că a fost închipuirea mea dar la un moment dat mi s-a părut că din norii aceia s-a format conturul chipului Maicii Domnului. 

Rugăciunile m-au salvat. Am trecut cu bine de operaţie 

Tare mult mă rugăm să treacă totul cu bine, să fiu sănătoasă. Şi s-a milostivit Bunul Dumnezeu prin rugăciunile sfinţilor săi şi ale Maicii sale şi am ieşit cu bine din operaţie. Totul a decurs bine, ba chiar de a două zi, după operaţie am renunţat şi la calmante. În afară de faptul că am stat în total cam 5-6 zile imobilizată, întinsă perfect pe spate, neavând voie să mă mişc m-a ajutat Sfântul Nectarie să trec peste această încercare aproape fără nici o durere. Parcă m-a ţinut pe braţe! Durerile care au fost erau doar sufleteşti: cum am putut să mă înşel singură şi să produc un aşa haos... 

Recuperarea s-a produs apoi într-un ritm firesc. Recunosc că de atunci am rămas cu o mare temere în ceea ce priveşte ziua de mâine (toţi care au văzut maşina mi-au spus că e mare minune că trăiesc), dar în acelaşi timp mulţumesc lui Dumnezeu că s-a milostivit spre mine, că pot merge pe picioarele mele şi nu numai. 

Dragi oameni, credeţi-mă că tot ceea ce am scris e trăit întocmai de mine şi concluzia e numai una: în fiecare dimineaţă când ne trezim să-i mulţumim Bunului Dumnezeu şi Sfinţilor săi pentru tot şi să-l rugăm să ne fie alături în ziua/noaptea ce urmează. Să ne rugăm să lase Înger păzitor lângă noi! Să nu uităm de cele sfinte căci într-o secundă se poate sfârşi totul! 

Dacă nu aveam centură de siguranţă, nu ştiu dacă mai existăm astăzi … Mii şi mii de mulţumiri Bunului Dumnezeu, Măicuţei Sale şi Sfântului Nectarie care m-au ajutat atât de mult!