vineri, 30 decembrie 2016

Sfântul Efrem cel Nou a mijlocit să mă împărtășesc cu Sfintele Taine

foto: Doxologia
Doamne, ajută!
Doresc să mărturisesc una din minunile pe care Sfântul Efrem cel Nou le-a făcut în viaţa mea. Mă numesc Ioana-Ştefania şi sunt din Cluj.  Am 26 de ani, doar de la 22 de ani am început să cercetez mai mult Ortodoxia şi m-am apropiat mai mult de Tainele Bisericii. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru gândul cel bun!

Anul trecut, în vară, am muncit într-un alt oraş ca baby-sitter. Duminica mergeam la biserică într-un orăşel vecin, împreună cu fetiţa de care aveam grijă şi cu familia ei. Era o adevărată bucurie pentru mine să ajung duminica la Sfânta Liturghie. Eu acasă mergeam frecvent în timpul săptămânii la Sfânta Liturghie şi, cu binecuvântarea duhovnicului meu, mă şi spovedeam şi mă împărtăşeam mai des. Dar aici, unde munceam eu, părintele paroh nu era pentru împărtăşanie deasă şi mi-a zis că este bine o dată la 40 de zile.    I-am mulţumit lui Dumnezeu că a îngăduit şi aşa şi aşteptam să treacă cele 40 de zile să merg la spovedit şi să mă împărtăşesc.

Când s-a întâmplat minunea cu Sfântul Efrem, eram în maşină cu fetiţa şi cu mama ei şi ne îndreptam spre biserică, ca să participăm la Sfânta Liturghie. Era ziua în care mă împărtăşeam, deoarece mă spovedisem în după-amiaza anterioară. Aveam o stare de oboseală sufletească, era ca o apăsare. În drum spre biserică, maşina a început să dea semne de defecţiune. Mămica fetiţei a zis că ne vom întoarce acasă, să nu riscăm să rămânem în mijlocul drumului. Până acasă era mai aproape decât până la biserică. Am fost cuprinsă de deznădejde şi de întristare şi am început să mă rog. Mi-am amintit de Sfântul Efrem cel Nou, grabnic ajutător şi i-am promis că, dacă va face să ajungem la Sfânta Liturghie să mă împărtăşesc, voi da mărturie în scris despre minune. Nu am terminat rugăciunea şi maşina nu a mai scos sunete ciudate, iar mămica şi-a schimbat gândul şi a devenit determinată să mergem la biserică. Am ajuns la Sfânta Liturghie şi, din mila Domnului, am primit Sfintele Taine.

Îi mulţumesc Domnului şi Sfântului Efrem cel Nou! Iertare, Sfinte Efrem, că am zăbovit atât cu mărturisirea! Mulţumesc pentru ajutorul pe care mi-l dai în multe ocazii!
Slăvit fie Domnul întru sfinţii Săi!
(Ioana-Ştefania, Cluj)

martie 2016

luni, 21 noiembrie 2016

O minune a Sfântului Mina

    
Chiar mă bucur că am reușit, în sfârșit să găsesc o platformă  electronică în care să  împărtășesc binefacerea primită din partea Sfântului Mina.  Nu cred că e demn să spun binefacere pentru că pentru mine a fost o minune in toată regula, așadar vă voi povesti in cele ce urmează, cele petrecute cu mine şi familia mea.

Era vara anului 2011 sau 2012… nu pot spune sigur, dar știu că era spre sfârșitul lunii iulie. Eram pe litoral cu părinții mei, Viorel şi Cleopatra, in stațiunea Saturn.

Părinții mei voiau să prelungească încă puțin concediul, urma să înceapă un festival de muzică ușoară pe plajă, dar, totodată, încercau să cheltuiască cât mai puțin. Așadar, se hotărăsc să parcheze mașina, un Logan break, pe un petec de iarbă lângă parcarea unui hotel.  Întrucât se însera, tata îşi pregătește o saltea gonflabila lângă mașină, iar mama împreună cu mine aveam să dormim in mașină pe o altă saltea destul de confortabilă şi mare.

Mama strânge actele, portofelele, telefoanele şi ce mai aveam important in geanta ei şi o pune sub cap pe post de pernă, blochează toate ușile laterale de la maşină exceptând portbagajul, iar eu deschid puțin geamul, aproximativ de o palmă pe partea mea pentru că era destul de cald. Adormim şi la un momentdat mă gâdilă ceva ușor pe la nas. Când deschid ochii geanta mamei zbura de sub capul ei cu tot ce aveam noi de valoare prin geamul ce acum era larg deschis. Sar din maşina şi o iau la fugă alergând după închipuirea siluetei, după umbre, după ceva ce credeam că este hoțul ce ne furase mai tot ce aveam la noi ( bani, acte, chei de la maşină, de la casă, telefoane… aproape tot).  Am alergat pe asfalt, pe scoici , pe pietre, poate chiar şi cioburi… nu mai conta că eram desculț… încercam sa îndrept ceea ce in mare parte a fost creat din vina mea, un moft pe care nu am fost in stare să mi-l stăpânesc ( geamul puțin deschis). Întrucât in acea seară începuse festivalul concertelor (Liberty parade) peste tot erau oameni , muzică, jocuri de lumini… hoțul după care alergam de mai bine de o jumătate de oră era demult pierdut în mulțime.

Mă întorc spre maşina parinților, încercând sa fiu tare şi să nu plâng, chiar dacă boxele urlau, eu îmi auzeam mama cum urla de spaimă şi furie şi începea deja să tremure incontrolabil.

Mă duc spre maşină şi încerc să reiau urmele hoţului şi după câţiva paşi  văd în lumina felinarelor stradale ceva ce lumina în iarba de la picioarele mele… era telefonul meu cu tot cu căști. Aparent când a smucit geanta, telefonul ar fi sărit cumva din geantă. 

Încep să capăt încredere că se va rezolva, dar mă îmbătam cu apă rece. Tata intre timp suna la politie, echipajul vine, face constatarea şi din spusele unor oameni ce erau parcați pe lângă noi, cam la  2-3 maşini distanță, indivizii purtau pantaloni scurți şi tricou, nu mai țin minte culoarea. Ni se înmâna foaia de constatare şi ne urează  baftă să reuşim să ieşim din impas.

Începea să se facă dimineață. Deja trecuseră 2 ore de la momentul cu pricina. Eu profit că se face dimineață şi încerc să mă gândesc cum ar acționa un hot, ce ar face, care ar fi strategia pe care ar aborda-o pentru a-i putea merge pe urme şi a-l găsi…iluzii.

Mă duc şi primul gând a fost că după ce au furat geanta, pentru a nu fi văzuți prin mulțime cu geanta de damă, ar fi aruncat-o intr-un coş de gunoi, boschet, geamandură şi s-ar întoarce mai târziu după ea. Așadar, iau la rând coșurile de gunoi, boscheţii, geamandura… şi nimic…ba chiar găsisem un rucsac  intr-un coș de gunoi  dar care fusese deja golit... mai avea doar niște bluze… merg şi îl dau unui salvamar care venise să își pregătească bărcile pentru dimineață.

În gândul meu îl chem pe Sfântul Mina şi îl rog să mă ajute, îi spun că îi voi da dacă reuşim să ieşim cu bine din situația asta ce aveam eu mai de preț, îi spuneam în gând că voi duce la Biserica Sfântul Mina din București,  lănțișorul meu cu o cruciuliță din aur pe care îl aveam de când eram puțin mai mic.

Mă întorc spre maşină trist şi când mă apropii de parcare vad 2 -3 băieți care se tot uitau la un geam  întredeschis al unei maşini, mă fac că am altă treabă şi pun telefonul la ureche şi inventez o conversație, ca intr-o scenă de teatru, doar că eu deja formasem 112. Băieţii pleacă de lângă maşină şi se duc spre mulțime, eu încerc distant sa îi urmăresc. Merg în urma lor şi între timp intru pe fir cu un polițist căruia îi explic situația, îi spun că a fost făcută constatare şi că băieții pe care îi urmăream începeau să se miște din ce în ce mai repede. Văd un echipaj al poliției, mă duc repede la el şi le înmânez telefonul, rugând polițistul să vorbească cu dispecerul. Acesta se dă imediat jos din maşină şi merge cu mine in urma băieților pe care îi suspectam, anunță prin stație echipajul din fața noastră şi îi roagă pe cei 3 băieți să îi urmeze. Băieții păreau ușor deranjați, dar relaxați. Îi legitimează şi aflu că cei trei erau din Mangalia şi nu păreau a fi recidiviști, cu toate acestea unul dintre ei mă întreabă "ce s-a întâmplat? ți s-a furat ceva? dacă ți-a furat careva telefonul sau d-astea sună la Vodafone să îl localizeze ". Eu in momentul acela mă uit spre ei, relativ calm şi le zic, nimeni nu a pomenit că s-a furat ceva, mai ales telefoane, ei se uită toți la mine, dar nu comentează nimic. Polițistul le urează o seară bună şi le înmânează buletinele, nu exista vreun motiv să îi rețină, nu putea justifica nimic pe baza unor supoziții care puteau fii false.

Mă întorc la maşină dezamăgit şi mă mai uit încă o dată prin împrejurimi, adică prin tufișurile de pe lângă maşină, pe plajă .etc. Mă întorc iar şi mă așez dezamăgit pe saltea. O întreb pe mama dacă mai are cărticelele ei de rugăciuni şi îmi răspunde că da, le avea intr-o pungă. O rog să îmi dea acatistul Sfântului Mina.

Mă așez pe un colț al saltelei in fund, îmi fac semnul Sfintei Cruci şi încep să citesc acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina.

De acum pot spune că Sfântul coboară intre noi, nevrednicii, şi înfăptuiește prin voia Domnului ceva ce şi acum când mă gândesc îmi este greu să înțeleg, dar cu toate acestea e atât de evident.

Când ajung la Condacul 3 mama mă strigă „Gabii, Gabiii… vino repede”. Mama aleargă la mine şi îmi zice " du-te şi vezi acolo mai in față, pe iarbă lângă copac că am văzut ceva, du-te că eu stau aici să păzesc maşina". Las acatistul pe saltea şi fug la locul cu pricina…. Acolo, la nici 15-20 de metri de maşină, in văzul nostru, văd geanta mamei răvășită şi produsele cosmetice împrăștiate peste tot pe jos. Țin să menționez că locul acela îl verificasem de câteva ori, iar unde găsisem geanta trecusem de mai multe ori.

Tata cheamă poliția in ideea că ar lua amprente, dar echipajul întârzie, era dimineață. Iau geanta şi caut să văd ce am găsit acolo.  Aparent erau cheile de la casă, niște farduri şi… cam atât.

Mă așez pe saltea şi continui să citesc acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina. Când ajung aproape  pe la mijloc, condacul 5-6-7, nu mai știu exact, mă strigă iar mama că a mai văzut ceva tot prin aceeaşi zonă. Nedumerirea mea era că deja  verificasem acolo cam tot când am luat geanta şi credeam că doar i se părea mamei. Mă duc din nou şi vad niște acte, alte cosmetice de-ale mamei  şi alte chei, dar nicăieri cheile de la maşina. Mă bucur că am mai găsit ceva şi nu știam ce să cred, oare eram noi vrednici de milostivire?

Mă reîntorc la citit şi ajung să termin acatistul şi mă rugam să se rezolve toate problemele. Când încep rugăciunea adresata Sfântului de la finele acatistului, mai exact citesc puțin din ea, mă strigă tata de data aceasta. Las acatistul jos şi alerg la el.  Lângă locul unde găsisem mai devreme geanta, fardurile  şi cheile era un boschet la baza unui pom cu spini şi multe frunzulițe. Loc care, de asemenea, fusese verificat mai devreme atât de mine cât şi de tata şi mama cât şi de un vecin de maşină care i-a ajutat pe ai mei să facă față situației, ba chiar se oferise să ne ducă până la București fără niciun ban… noi nu mai aveam nimic, doar niște monezi in torpedoul mașinii şi atât.

Așadar, ajung la tata şi îmi arată că a văzut ceva pătrățos în tufiș, ceva ce nu era acolo mai devreme. Încerc să mă bag printre bălării şi găsesc ceva ce m-a lăsat mut de uimire şi cu lacrimi pe obraji. Găsisem portofelul meu şi cel al tatălui meu, portofelele cu aceeași sumă de bani în ele ca atunci când erau la noi in geantă, peste 800 de lei. Tata tocmai reparase un aer condiționat la un hotel  cu câteva zile înainte şi păstra niște bănuți deoparte să avem când ne întoarcem acasă pentru întreținere şi datorii.

Așadar, am găsit portofelele pline cu bani, așa cum erau la început, nimic nu lipsea, totul era la locul lui. Ce nu mai aveam totuși erau restul de telefoane şi cheia de la mașină.

Ulterior am aflat că telefoanele posibil să le fi luat altcineva, iar cheia de la mașină se presupunea că ar fi ajuns prin mare… Oricum noi eram in culmea fericirii, iar eu eram hotărât să ii mulțumesc Sfântului Mina pentru ajutorul ce mi-l dăduse atât mie, cât şi familiei mele precum am promis. 

Sună tata pe cei de la politie şi îi roagă să anuleze cercetarea pentru că s-au găsit bunurile, nu mai avea sens să mai caute nimic. Ei când au auzit asta nu le-a venit a crede, ba mai mult au venit să vadă cu ochii lor şi au rămas blocați de uimire.

Până la urmă plec cu mama la București cu autobuzul să aduc cheia de rezervă a mașinii şi tata rămâne în mașină să aștepte să mă întorc cu cheia de service.

În final ajung noaptea înapoi în Mangalia, şi mă întorc cu tata la București bucuroși că am ajuns acasă cu bine. Apoi a doua zi trec pe la Sfântul Mina la Unirii şi îi dau Părintelui care oficia rugăciunea acatistului pentru credincioși lănțișorul meu şi îl pune la icoană așa cum am promis. Părintele mă binecuvântează şi ies împăcat din Biserică.

Anul următor la întoarcerea mea la mare aflu că nu departe de locul unde s-a întâmplat evenimentul, se afla o Bisericuță din lemn cu hramul Sfântului Mina, unde am putut să istorisesc pe scurt intr-un Glosar mare şi vechi întâmplarea mea, scriind cu lacrimi in ochi, acestea udau ușor, ușor foaia pe care scriam. Era o cărţulie mare in care lumea mulţumea Sfântului în scris.

Acum după atâţia ani stau şi mă întreb cum a lucrat Sfântul Mina de tot ce am pierdut de valoare ni s-a întors întocmai cum era?  Oare ce s-a întâmplat cu cei ce au furat?  Oare au fost mustrați de Sfântul?  Oare s-au schimbat?

Întrebări cărora acum nu le pot da un răspuns, dar cu toate acestea știu că am simțit prezentă  mijlocirea şi lucrarea Sfântului Mare Mucenic Mina în acea seară, precum şi în alte ocazii, dar acele clipe îmi vor rămâne întipărite în memorie că un cadou al Sfântului.
Așa să îmi ajute Dumnezeu.

Amin
Ilie Gabriel, noiembrie 2016

joi, 31 martie 2016

Scrisoare de la Ecaterina, după primirea cărţii “Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, tămăduitorul trupurilor şi al sufletelor”


Dragă Nicoleta,
Atunci când ne-am cunoscut mi-ai recomandat să îl rog pe Sfântul Efrem să îmi găsească serviciu, aşa că din seara următoare am luat cartea cu noile sale minuni “Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, tămăduitorul trupurilor şi al sufletelor” şi m-am pus pe treabă. Aveam de gând să mă rog 40 de zile la Sfântul Efrem aşa că mi-am dozat cartea citind în fiecare seară două, trei minuni şi apoi acatistul. Am făcut asta două seri, iar a treia zi am primit un telefon pentru un interviu în vinerea din acea săptămâna.
Menţionez că sunt în căutarea unui loc de muncă de aproape doi ani şi nu am fost chemată la nici măcar la interviuri, pentru că am o pauză mare în C.V., de patru, cinci ani cu concediile maternale, iar de vreo doi ani pentru că nu am găsit pur şi simplu, un serviciu. Bineînţeles că nu îmi mai încăpeam în piele de bucurie şi eram convinsă că este de la Sfântul şi că voi lua interviul. M-am prezentat deci cu mare încredere. Postul era de casieră, pentru un program de şase ore la o drogherie dintr-un complex comercial unde puteam ajunge cu uşurinţă. Pentru început mi se părea un post foarte potrivit.
Interviul a decurs grozav, una dintre doamnele care puneau întrebări chiar mi-a spus că mă admira pentru că am întreprins diferite activităţi handmade în perioada în care nu am lucrat şi că nu am renunţat să muncesc în acest timp. (Mie nu mi s-a mai întâmplat asta în timpul unui interviu.)
Mi-au zis că dacă am luat acest prim interviu voi fi sunată a două zi până la ora 12.00. Am făcut iar acastistul şi m-am pus pe aşteptat. Ora 12.00 a venit şi a plecat iar eu nu am primit niciun telefon.
Mi-a trecut prin cap că era sâmbătă şi poate doamnele nu şi-au dat seama, dar cum magazinul avea program în week-end eram convinsă că m-ar fi putut suna. Am fost necăjită tot week-endul, dar m-am gândit că poate Sfântul s-a răzgândit şi că poate acest job nu ar fi fost până la urmă unul potrivit. Duminică am făcut din nou acatistul şi m-am culcat. Luni dimineaţă au sunat de la drogherie: mă aşteptau la interviu pentru marţi. Ce bucurie pe mine să văd că ceea ce simţisem era adevărat!
    Am mers şi mai binedispusă, pregătindu-mă şi mai mult să-l impresionez pe managerul zonal. Când am început interviul, cea care spunea că mă admirase şi managerul m-au pus pe mine să întreb ce aş vrea să ştiu despre program, activitate, etc, etc. La sfârşit abia am înţeles că acest interviu fusese doar de formă, doamnele de acolo dorind să fie sigure că pentru mine este clarificat ceea ce am de făcut şi că jobul este al meu. Acum aştept să mă sune pentru a-mi spune de ce acte am nevoie pentru a încheia un contract iniţial pe 9 luni. Jobul s-a dovedit a fi chiar mai aproape, magazinul în care voi lucra este la 15 minute de mers pe jos de casa mea.
Ecaterina (ianuarie 2016)

marți, 2 februarie 2016

Uleiul de la candela Sfinţilor este tămăduitor



De nenumărate ori am fost ajutată de Sfântul Efrem. Îmi aduc aminte cum, într-o vară, după ce a venit de la joacă, băiatul meu se văita că îl doare foarte rău burta. Eu, care sunt mai panicoasă din fire, mă şi vedeam cu el, la spital. Soţul meu, un om calm, mi-a spus să aşteptăm, că nu trebuie să ne facem griji. În acest timp m-am tot gândit ce să fac. Nu mai ştiam ce să-i dau şi cu ce să-l ung. Deodată, mi-am adus aminte că aveam în casă Acatistul Sfântului Efrem şi ulei din candela Sfântului. L-am uns pe locul dureros şi durerea a dispărut ca prin minune.

Tot pentru astfel de lucruri, care pentru unii par mărunte, am folosit ulei de la candela Sfântului Nectarie, de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti şi efectele nu au încetat să apară.

La mulţumesc tuturor Sfinţilor şi Maicii Domnului care sunt alături permanent de mine şi îmi călăuzesc paşii spre bine.
Carmen, Piteşti (ianuarie 2016)

luni, 25 ianuarie 2016

O călătorie care ne-a adus daruri minunate

O călătorie providenţială

Cu voia Bunului Dumnezeu, eu, soţul meu şi câteva rude am reuşit să ajungem în Grecia de curând, pentru că ne doream să ne închinpăm la moaştele Sfântului Efrem cel Nou din Nea Makri.
Sfinţii ne-au purtat paşii şi către Insula Eghina, acolo unde se află Moaştele Sfântului Nectarie. A fost o experienţă unică, chiar şi cele mai împietrite suflete se pot mişca şi schimba acolo, pentru totdeauna.
Ne-am întors de acolo toţi schimbaţi, cu flacăra credinţei arzând puternic în sufletele noastre. Şi mai ales cu un dor nesfârşit, de-a ne reîntoarce acolo, cât mai curând.
Recunosc că obiectivul nostru a fost să ajungem la Mănăstirea Nea Makri, la Sfântul Efrem cel Nou, pentru că de cinci ani ne dorim să devenim părinţi.

Sfântul Efrem cel Nou ne-a făcut să-l descoperim şi pe prietenul său, Sfântul Nectarie

De Sfântul Nectarie nu eram atât de apropiaţi, până atunci. După ce am fost însă la mănăstirea lui şi ne-am închinat la Sfintele Moaşte, mirosul mirului şi liniştea mănăstirii s-au impregnat în inimile noastre.
Ajunşi acasă, am început să facem acatistele sfinţilor şi să ne ungem cu ulei sfinţit de la candelă. Nu după mult timp au apărut primele semne. Sfântul Nectarie mi s-a arătat în vis, asigurându-mă că rugăciunile îmi sunt auzite.

Mi-am pierdut locul de muncă, dar Sfinţii m-au ajutat să găsesc un post şi mai bun

Anul acesta a fost unul foarte tensionat pentru mine, din cauza serviciului. Stăteam cu stresul că voi fi dată afară. Poate de aceea în clipa în care am primit cu două săptămâni în urmă, scrisoarea prin care eram anunţată că postul meu se desfiinţează nu am mai văzut totul ca pe un şoc.
Sfinţii m-au ajutat şi am obţinut un alt post în cadrul companiei, la departamentul de contabilitate. La început eram destul de reticentă, dar datorită creditelor bancare pe care le aveam am fost nevoită să accept.
Nu vă pot spune cât de bine îmi este acum, cât de liniştită sunt. Nu mai sunt în tensiune, nu mă mai încarc cu problemele a 40 de oameni că îmi erau în subordine, am colegi care îşi văd de treaba lor, am timp să îmi pun ordine în gânduri.
Rugaţi-vă neîncetat Sfinţilor, ei sunt alături de noi tot timpul, mijlocind pentru noi şi nu vă pierdeţi nicio clipă încrederea.
O să revin în scurt timp să vă anunţ că sunt însărcinată!
Doamne ajută!

Alina (noiembrie 2015)

Soţul m-a părăsit, dar Sfântul Efrem nu m-a lăsat când mi-a fost cel mai greu


Doamne ajută!
Mi-am dorit mult să pot scrie undeva minunile pe care Sfântul Efrem cel Nou le-a făcut cu mine.
    Totul a început în luna martie a acestui an, când soţul meu Ovidiu a venit şi mi-a spus că pleacă de acasă pentru că nu mă mai iubeşte. Avem împreună doi copii (care au doi şi cinci ani). În momentul acela am crezut o să cadă cerul pe mine. Simţeam că nu mai pot respira, nici nu se poate explica în cuvinte prin ce stări am trecut.
Eu eram atunci în concediu de maternitate cu fetiţa noastră, Ana. Primele trei zile nu am putut dormi deloc, am plâns fără încetare.
Mă uitam la copilaşi şi mă gândeam ce viaţă îi aşteaptă. Am tot insistat să se întoarcă la noi sau să ne ia cu el, dar nici nu voia să audă de aşa ceva. Au urmat nopţi grele, în care băiatul nostru Mihnea, care are cinci ani se trezea noaptea şi plângea după tatăl lui.
L-am rugat pe soţul meu ca măcar pentru fiul nostru să vină mai des să-l vadă, să-l sune, dar rezultatul a fost acelaşi. Am ajuns cu copilul chiar şi la psiholog pentru că nu mai ştiam cum să-l fac să depăşească trauma despărţirii de tatăl lui.
Astăzi este bine, dar nu mai vrea să-l vadă pe tatăl său.
În luna mai din cauza şocului suferit, tatăl meu s-a îmbolnăvit de cancer la plămâni. A fost al doilea şoc suferit, doar Măicuţa Sfântă şi Tatăl din cer mi-au dat putere să merg mai departe.
Am uitat să precizez că eu şi soţul meu lucrăm la aceeaşi firmă, iar când a plecat de acasă mi-a spus să îmi găsesc de lucru în altă parte. Nu am crezut că lucrurile vor rămâne aşa, dar când s-a terminat concediul maternal şi am vrut să mă întorc la muncă am aflat că nu mai sunt primită înapoi.
În toată această perioadă nu am primit niciun leu de la soţul meu pentru copii. A început să-mi dea bani abia după ce am primit actele de divorţ acasă, sfătuit fiind probabil şi de avocata lui.

După ce mi-am pierdut soţul, serviciul iar tatăl meu s-a îmbolnăvit am descoperit un prieten bun, pe Sfântul Efrem
   
În luna iulie am început să îi scriu unui părinte de la Sfântul Munte Athos şi el mi-a povestit despre Sfântul Efrem cel Nou.
Am început să îi citesc viaţa şi acatistul. La început am citit doar aşa, fără multă tragere de inimă, dar treptat am început să citesc din suflet şi să îl iubesc pe Sfântul tot mai mult. Acum orice problemă am i-o spun Sfântului şi parcă simt că totul devine mai uşor.
În luna septembrie tatăl meu a făcut din nou analizele şi am constatat că tumoara a scăzut. Această a fost prima minune a Sfântului Efrem în familia mea.
Eu în tot acest timp nu am avut serviciu, dar aveam totuşi o linişte inexplicabilă, pentru că ştiam că Sfântul Efrem este lângă mine şi mă va ajuta.
Minunea nu s-a lăsat aşteptată şi în luna octombrie am găsit un loc de muncă care-mi permite să pot să îmi aduc şi să-mi iau copiii de la grădiniţă. Directorul de la locul de muncă actual este un om cum rar găseşti în ziua de azi.
Soţul meu nu s-a întors la noi, dar eu ştiu că Bunul Dumnezeu, Măicuţa Sfânta şi Sfântul Efrem cel Nou au o rezolvare şi cu asta. Eu mă rog în continuare Sfântului şi îi mulţumesc din tot sufletul meu pentru toate minunile pe care le-a făcut în viaţa mea şi mă rog să îi lumineze mintea soţului meu, să se întoarcă cu dragoste la noi şi să nu aducă divorţul la bun sfârşit.

M.B (noiembrie 2015)

Prin grija Sfântului Efrem cel Nou mi-am găsit un loc cu chirie, într-o cameră de cămin

 
Sfântul Efrem cel Nou este grabnic ajutător în nevoi. De nenumărate ori i-am cerut ajutorul şi m-a auzit.
Amintesc doar una dintre situaţiile în care m-a salvat. M-am înscris la un master în Iaşi (facultatea am făcut-o în alt oraş), necunoscând prea mult nici oraşul, nici alte detalii din viaţa studenţească de aici.

Nu ştiam unde voi locui. M-am rugat Sfântului Efrem să-mi arate ce să fac. Am ştiut imediat că voi sta la cămin, deşi cumva nu părea logic ceea ce simţeam, această stare lăuntrică.

Când s-au afişat rezultatele de la facultate nu eram pe listele pentru cămin. Am început să caut pe net anunţuri să sun pentru a găsi fie o locuinţă cu chirie, fie un loc într-un cămin privat. Îmi pierdusem deja speranţele când am zărit un anunţ privind un cămin privat care mai avea locuri libere de cazare.

Astăzi ocup un loc într-o cameră de cămin datorită Sfântului Efrem cel Nou şi lucrării lui minunate. Îi mulţumesc şi slăvesc pe Dumnezeu pentru dragostea Sa pentru noi.

Cătălina (30 septembrie 2015)