joi, 7 martie 2019

După o intervenție chirurgicală la ovar și ani de încercări, am primit „minunea mea”


Icoana Sfântului Efrem cel Nou, Mănăstirea Radu Vodă
Dacă ar fi să trec foarte succint prin povestea mea, vă pot spune că bunica mea care m-a crescut, o femeie cu frica lui Dumnezeu, a fost cea care mi-a insuflat dragostea față de cele Sfinte. Din păcate, nu sunt și un practicant activ și ajung destul de rar la biserică. Totuși, locul meu de suflet e Mănăstirea Radu Vodă, unde se află moaștele Sfântului Efrem cel Nou și ale Sfântului Nectarie. Într-o vreme reușeam să ajung acolo săptămânal. 

În 2015, bunica a avut un atac cerebral, în urma căruia a rămas imobilizată la pat, fără capacitatea de a vorbi, ci doar de a gânguri ceva fără prea mare înțeles. 

Sfântul Efrem cel Nou a trecut prin salonul de spital al bunicii 

Cum am aflat ce s-a întâmplat am plecat în grabă spre Craiova, la spitalul unde o dusese ambulanța. Când am ajuns în camera de gardă, lângă ea mirosea puternic a mir și am fost convinsă că Sfântul Efrem cel Nou trecuse pe acolo. Lui și Sfântului Nectarie mă rugasem tot drumul dintre București și Craiova și știam că așa își face simțită prezența Sfântul Efrem, la nevoie. Chiar dacă starea bunicii mele s-a degradat treptat, sunt convinsă că Sfântul Efrem ne-a dat timpul necesar pentru a ne obișnui ușor, ușor, cu absența ei. Bunica a trecut la Domnul doi ani mai târziu, în octombrie 2017. 
Moaștele Sfântului Efrem cel Nou, Mănăstirea Radu Vodă

În același an, mătușa mea a fost diagnosticată cu cancer mamar, în stadiu destul de avansat. Iar am ajuns la Mănăstirea Radu Vodă, pentru a mă ruga atât Sfântului Nectarie, cât și Sfântului Efrem. Sfinții au ajutat-o să treacă peste depresia cumplită în care intrase, să își termine tratamentul și să se opereze. Totul a decurs lin, iar până în acest moment toate analizele i-au ieșit bine. 

Am rămas însărcinată după ce am stabilit data cununiei religioase 

Dar să povestesc și despre „minunea mea”. Aș vrea să spun că îmi doream enorm să rămân însărcinată, de multă vreme. În septembrie 2014, am suferit o intervenție chirurgicală la nivelul ovarului drept unde aveam o tumoră care s-a dovedit, cu ajutorul lui Dumnezeu, a fi benignă, un chist dermoid. Doctorii mi-au spus că mi-a rămas o „fâșie” inclusiv din ovarul operat și că voi putea avea copii, fără probleme. 

Totuși, deși medicii m-au asigurat că totul este bine din punct de vedere medical, au trecut zile, săptămâni, luni și nu s-a întâmplat nimic. Am primit recomandări să încerc diverse tratamente, însă nu m-am încumetat să le iau și mi-am pus speranța în rugăciunile mele pe care le făceam oriunde mă aflam: acasă, la birou, în mijloacele de transport în comun. 

În iulie 2017 m-am căsătorit civil. Am programat cununia religioasă un an mai târziu, în septembrie. Abia în clipa în care ne-am hotărât să ne unim viețile în fața lui Dumnezeu am rămas însărcinată. Trecuseră deja trei ani și jumătate de încercări și rugăciuni. Minunea s-a produs după rugăciuni făcute către Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Nectarie, după ce am vizitat mormântul părintelui Arsenie Boca și după am fost la Iași și ne-am închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva. 

Sfântul Nectarie
Am trecut prin cumplite clipe de panică atunci când am aflat că am risc crescut de preeclamsie (adică naștere prematură), că arterele uterine aveau fluxuri crescute ceea ce putea cauza bebelușului, restricție de creștere. Eram foarte speriată pentru că am avut mai multe prietene care au avut probleme în sarcină. Dar Dumnezeu ne-a ocrotit, iar copilașul nostru s-a născut sănătos, la aproape 39 de săptămâni de sarcină. 

După naștere, analizele lui au arătat că exista o mică infecție în organism, dar după numai o zi în plus de spitalizare, în care i-a fost administrat antibiotic, lucrurile au revenit la normal. Sunt sigură că această minune se datorează tot Sfinților pe care i-am chemat în ajutor. Recunosc că eu eram stresată pentru că am născut la privat și orice zi suplimentară de spitalizare adăuga costuri substanțiale la factura finală. Pentru fiecare zi în plus trebuia să achităm încă 1500 de lei. 

Astăzi, 27 februarie 2019 suntem acasă. Minunea noastră care a venit pe lume prin mijlocirea Maicii Domnului și a Sfinților împlinește o săptămână de viață. Poate minunea mea va părea nesemnificativă, având în vedere alte minuni împărtășite în această carte, însă pentru mine, ea înseamnă totul.

Precizez că pentru această minune m-am rugat Domnului Nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfântului Efrem, Sfântului Nectarie, Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfântului Nicolae, Sfântului Mina, Sfântului Dionisie, Sfintei Filofteia, Sfântului Alexandru, Sfintei Alexandra, Sfinților Constantin și Elena, Sfântului Ștefan, Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Sfântului Zaharia și Sfântului Irodion. 

A., București, februarie 2019

miercuri, 6 martie 2019

Sfântul Efrem cel Nou a ajutat o fetiță suspectă de autism să vorbească



Treceam printr-o perioadă grea acasă și, pe lângă aceasta, fetița mea, pe atunci în vârstă de patru ani și jumătate, nu vorbea. Medicii bănuiau că are autism sau mai bine spus, tulburări din spectrul autist.
Povestindu-i unei colege problema mea, mi-a dăruit cartea despre Sfântul Efrem cel Nou. Am luat acea carte și apoi am citit alte două volume despre acest Sfânt. Văzând câte minuni a înfăptuit, m-am rugat lui. Și, la nici o lună, fetița mea a început să vorbească. A reușit să recupereze în ultimii doi ani tot ce a pierdut până atunci. Iar în final, s-a dovedit că nu are acest diagnostic.
Am promis Sfântului Efrem că, dacă va vorbi, voi dona bani și voi face tot ce pot pentru a ajuta copiii se luptă cu acest diagnostic: autism. De câte ori am avut o problemă, m-am rugat lui și m-a ajutat imediat. Mereu mi-a arătat drumul sau mi-a adus în cale oamenii care m-au scos din impas.
Carmen, Ploiești (martie 2019)