O carte care trebuia să ajungă la mine

Florentina, cu o zi înainte de externarea din Spitalul "Marie Curie"

- Mărturia se regăsește în volumul al doilea al cărții "Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, tămăduitorul trupurilor și al sufletelor", publicate de Asociația "Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou" în anul 2019 -

Povestea mea începe pe 17 noiembrie 2017. Atunci am născut un băiețel, la Maternitatea Giulești. Ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă zi din viața mea. La numai o jumătate de oră de naștere, medicii au fost nevoiți să-l intubeze pentru că nu mai putea respira. Câteva zile el a fost bine, l-au scos de pe aparate, dar a făcut hemoragie craniană și l-au intubat din nou. După alte trei zile, au făcut o nouă încercare și l-au detubat. Dar analizele lui erau tot mai proaste. 

Medicii nu știau exact ce diagnostic are. Îl bănuiau de o boală care afectează ficatul, duce la insuficiență hepatică, ciroză și deces. Într-o noapte, medicii au venit la mine în salon, m-au trezit din somn și mi-au spus că hemoragia de la creier s-a mărit, iar șansele lui să trăiască sunt minime. În noaptea aceea am tremurat pe holul spitalului, împreună cu soțul meu, lipiți de un calorifer. Eram paralizați de vestea primită. 

Când copilul era în pragul morții l-am chemat în ajutor pe Sfântul Nectarie 

Noi ne doream să-l botezăm Tudor Mihail. În clipele acelea cumplite mi-am amintit de o colegă care mi-a povestit că sora ei a pierdut mai mulți copii, îi năștea și îi mureau, iar ea i-a promis Sfântului Nectarie că dacă o ajută, iar copilul pe care-l avea în burtică va trăi, aceluia îi va pune numele Sfântului. Iar copilul acela trăiește și astăzi. Așa că am decis pe loc să-i dăm băiețelului nostru încă un nume, Nectarie. Și l-am rugat pe medicul de gardă de la Neonatologie să-l boteze în regim de urgență. 

Medicul l-a botezat chiar atunci: Tudor Nectarie Mihail. Nu știam ce să fac în acele momente. Am sunat-o pe mama mea și am rugat-o să discute cu preotul nostru și să-l întrebe ce rugăciuni am putea să facem pentru a-l salva pe Tudor. Părintele mi-a transmis că în fața lui Dumnezeu, rugăciunea spusă de mamă este mai puternică decât cea a preotului. Așa că... am început să mă rog. Cu cuvintele mele. Cum am simțit eu în acele momente. 

Doctorii mi-au spus să plec acasă pentru că Tudor va muri 

A doua zi doctorii m-au trimis acasă. Cumva mi-au dat de înțeles să plec, pentru că Tudor va muri. Am plecat năucă de la spital. Îmi treceau prin cap tot felul de gânduri. Mă gândeam unde să caut sicriu, unde să-l înmormântăm, eram doborâtă. Tudor a rezistat, dar starea lui era fragilă, iar medicii de la Maternitatea Giulești (cărora le voi rămâne recunoscătoare toată viața) au decis să-l transfere la Spitalul „Marie Curie”, în speranța că acolo va avea o șansă în plus. Era 11 decembrie. Doctorii erau contrariați de faptul că nu știau cu exactitate ce are. În corpul lui exista foarte mult fier, care-i dădea tot organismul peste cap. 

Un Sfânt necunoscut 

M-am internat și eu cu el în Spitalul „Marie Curie”. Copilul era internat pe Secția de Terapie Intensivă Neonatală, iar eu dormeam în camera destinată părinților. La scurt timp după internare, am coborât cu Tudor la parter pentru investigații și în holul spitalului, pe un perete, chiar aproape de intrare, am văzut o icoană cu un Sfânt îmbrăcat în negru. Un Sfânt necunoscut. M-am apropiat și am citit ce scria pe icoană: Sfântul Efrem cel Nou. Și atunci am gândit: „Doamne, ce Sfânt o mai fi și acesta și ce minuni o mai fi făcut?!” 

Am găsit în camera părinților o carte „medicament” pentru suflet 

A mai trecut o zi sau două și când am făcut curat în camera în care eram internată am găsit mai multe cărți. Printre ele, una cu copertă vișinie cu un titlu sugestiv: „Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, tămăduitorul trupurilor și al sufletelor”. Am citit cartea într-o singură zi. Practic nu am putut să o las din mână, până când nu am terminat-o. Pe 7 ianuarie m-am dus la biserica din spatele spitalului unde l-am rugat pe preot să-mi citească molifta care se face la 40 de zile după naștere. La biserică am găsit o icoană cu Sfântul Efrem pe care am cumpărat-o și mi-am cumpărat și Acatistul Sfântului. Nu știam că e bine să citești Acatistul unui Sfânt, timp de 40 de zile consecutiv. Pe 7 ianuarie eu am început să citesc Acatistul Sfântului Efrem, alături de Acatistele pe care le citeam deja: cel al Sfântului Nectarie și al Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor. Mi-am pus foarte mult nădejdea în cei trei Sfinți la care m-am rugat. 

De la o zi la alta, Tudor a început să fie din ce în ce mai bine. La nici 40 de zile după ce am început să citesc Acatistul Sfântului Efrem, adică pe 11 februarie eram cu Tudor acasă. Avea fierul în limite normale, analizele ficatului perfecte și mai mult decât atât nu a fost nevoie să i se pună șunt la cap, așa cum estimau inițial medicii, că va avea hidrocefalie din cauza hemoragiei. 

Nu-mi venea să renunț la carte 

Eu m-am lipit foarte mult de cartea cu minunile Sfântului Efrem. Îmi plăcea mult Acatistul de la final și mai ales rugăciunea de mulțumire care se găsește la sfârșitul cărții și pe care o citeam imediat după ce terminam Acatistul. Cu o zi înainte să plec din spital mă tot frământam. Îmi doream să iau cartea cu mine, dar în același timp îmi făceam mustrări de conștință și mă gândeam că dacă o iau e ca și cum aș fura-o. 

Chiar nu știam ce să fac. Și cum stăteam eu și mă măcinam cu astfel de gânduri, în camera părinților au intrat trei femei care au început să amenajeze niște rafturi, ca un fel de bibliotecă pe care au așezat diverse cărți ortodoxe. În clipa în care am văzut că lipesc pe un raft o siglă pe care scria „În memoria Sofiei – Asociația „Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou” mi-am dat seama că amenajarea rafturilor era făcută, chiar de reprezentanții asociației care au scos cartea cu Sfântul Efrem. 

Am fost mai mult decât surprinsă și le-am mărturisit că eu aveam cartea lor, că o găsisem în spital și că îmi doream foarte mult să o pot lua acasă. Iar dorința mi s-a împlinit. Doamnele mi-au spus să o iau liniștită pentru că vor aduce în curând în spital, pentru toate etajerele „Bibliotecii de spital” care sunt amplasate pe diferite secții, mai multe exemplare ale cărții. Practic, Sfântul Efrem mi-a ascultat rugăciunea. Iar eu îi mulțumesc de atunci, în felul meu. De câte ori pot citesc rugăciunea de mulțumire din carte și o păstrez ca pe un dar special. Cartea îmi amintește de puterea rugăciunii, îmi amintește de lupta prin care am trecut și mai ales de ajutorul pe care l-am primit de la Sfinți. 

Florentina, Pitești (martie 2019) 

Nota editorului: "În memoria Sofiei... Păi, dacă e în memoria Sofiei, am și eu ceva!”, ne-a spus femeia hotărâtă, în timp ce citea cu atenție ce scria pe stickerele pe care le lipeam pe rafturi. Am cunoscut-o în timp ce aranjam cărțile pe una dintre etajerele Spitalului „Marie Curie” (în cadrul campaniei noastre, „Biblioteca de spital”). Eram în dormitorul părinților, acolo unde sunt cazate mămicile venite din provincie, care au bebeluși născuți prematur sau cu alte probleme grave de sănătate, internați pe Secția de Terapie Intensivă Neonatală. Proaspăta mămică a scos din geantă chiar cartea editată de asociația noastră, "Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, tămăduitorul trupurilor și al sufletelor" (o carte care începe cu povestea Sofiei). O strângea la piept, ca pe ceva de mare preț. Mi-am amintit că anul trecut, de Paște, am dus mai multe exemplare ale cărții (pe care o distribuim gratuit) pe Secția de Neonatologie, dar chiar nu știam că a ajuns un exemplar și în dormitorul mămicilor. Florentina, căci așa o cheamă pe mama despre care povestesc urma să plece a doua zi cu bebelușul ei, acasă. În ultimele trei luni a trecut prin multe încercări cu cel mic; medicii de la spitalul unde l-a născut nu-i dădeau inițial, nicio șansă să trăiască. Florentina ne-a spus că se frământa foarte tare, chiar înainte să venim noi, pentru că voia să ia cartea acasă ca să citească în continuare rugăciunile pe care le-a găsit acolo, fiind convinsă că rugăciunile către Sfântul Efrem cel Nou și alți sfinți cărora le-a cerut sprijinul l-au ajutat foarte mult pe băiețelul ei. Dar se măcina pentru că se gândea că dacă ia cartea e ca și cum ar fura-o. I-am spus să ia cartea liniștită, pentru că vom aduce noi alt exemplar, în loc. Cred că această întâlnire nu a fost deloc întâmplătoare și că Sfântul Efrem a ajutat-o astfel, să plece acasă liniștită. Cu tot cu cărticică. Și așa am primit și eu un semn de la Sofia noastră.... Şi o confirmare că o carte poate fi de folos într-un moment greu. 

Nicoleta Țintea, Președinte Asociația "Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou" (text publicat pe pagina personală de facebook pe 10 februarie 2018, cu o zi înainte ca Florentina să se externeze cu Tudor din spital)