Ce
se petrece atunci când uiți de Dumnezeu și de Sfinții Lui? Ce se poate întâmpla
atunci când, mult prea ancorat în realitatea ta, uiți să ceri ce ai nevoie,
bazându-te pur și simplu pe forțele tale? Atunci, pur și simplu, își aduce
aminte Dumnezeu de tine și îți demonstrează asta, „țipând” tare, strigând după
tine, așa cum te aștepți tu. De fapt, îți dovedește că nu te-a uitat niciodată,
că te-a protejat mereu, te-a ocrotit, ca pe cel mai de preț odor.
În vara în care trebuia să susțin examenul de definitivare în
învățământ mă simțeam ca o epavă, din punct de vedere psihic
Examenul
de definitivare în învățământ este, poate, cel mai dificil prag pentru absolvenți.
Spun asta deoarece șansele sunt limitate, perioada de învățat este scurtă, iar
vara în care se susține acest examen este compromisă sută la sută. Cu alte
cuvinte, după un an de muncă, nu te poți bucura de concediu, fiind nevoit să
îți pregătești terenul pentru anul următor.
Am avut o vară de foc: două examene grele și o veste tristă
Eu
am trecut prin toate astea, putere nu știu cum de am primit, deoarece, din
punct de vedere psihic, eram o epavă. Lucrurile s-au complicat și mai mult
pentru mine, având în vedere că am susținut și examenul de titularizare, cu
doar câteva săptămâni înaintea definitivării. Tot acest stres a fost însoțit de
un diagnostic crud pus bunicii mele - cancer - și de căderea ei la pat, cu doar
câteva săptămâni înaintea concursului pentru titularizare. Acum, nu pot să nu
mă întreb: de unde am avut atâta putere pentru studiu, dacă nu de la Dumnezeu și
de la Sfântul Efrem, căruia mă rugam?
Primul
examen nu știu cum a trecut. Nu știu cum am scris, nu știu cum m-am concentrat,
cert este că am obținut notă mare: 8.40.
În ceea ce privește definitivatul, Sfântul
Efrem chiar a țipat, dacă pot spune așa, „spunându-mi” că va fi bine. Mulțumită
fiind că măcar am scăpat de învățat, am hotărât să ies din sală cu o jumătate
de oră mai repede de terminarea examenului, imediat ce am terminat de scris și
de verificat lucrarea. Era destul de devreme, însă simțeam că nu mai puteam
face nimic, scrisesem tot ce știusem.
Când am ieșit din examen am auzit cum cineva îl strigă pe Efrem
În
timp ce stăteam afară, la aer, mulțumind din nou, am auzit că cineva îl cheamă
pe Efrem, strigându-l cât se poate de clar. Atunci, fără nicio jenă, am
întrebat-o pe doamna care mi-a ieșit în cale, dacă într-adevăr Efrem îl cheamă
pe băiețelul ce alerga în jurul ei. „Da!” a fost răspunsul. Băiatul mi-a
zâmbit, a venit spre mine și a primit bucuros medalionul cu Sfântul Efrem pe
care-l purtam la gât. În clipa aceea mi s-a confimat că examenul avea să fie o
reușită!
Cezara (februarie 2016)
x
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu