marți, 20 februarie 2018

Sfântul Efrem îmi dă putere să trec peste toate emoțiile


Sfântul Efrem cel Nou m-a ajutat să iau cu brio toate examenele din sesiune
Vreau să mulțumesc din toată inima Sfântului Mucenic Efrem cel Nou de la Nea Makri  pentru tot ajutorul pe care l-am primit de-a lungul timpului. În luna ianuarie a acestui an (2017), am avut de dat nu mai puțin de douăzecișicinci de examene. Doar cu ajutorul Sfântului Efrem, cu rugăciunile pe care le-am citit am reușit să le trec cu bine pe toate. Fiind în ultimul an la facultate, era extrem de important să le pot lua cu brio. A fost o mare minune cerească - încă nu am cuvinte care să exprime recunoștința pentru ajutorul primit.
Sfântul Efrem cel Nou mi-a fost aproape și în ultimul pelerinaj
Anul acesta am reușit să ajung din nou în pelerinaj la Sfântul Mormânt. Am fost ajutată de Sfântul Efrem la fiecare pas și am reușit să intrăm din nou la Sfânta Lumină - mare minune a Domnului. Am ajuns în Sinai, la Sfânta Ecaterina, și o, ce bucurie mare am trăit văzând în paraclisul unde crește rădăcina Rugului Aprins o icoană a Sfântului Efrem Cel Nou! La fel ca și mine și ceilalți pelerini au simțit bucurie fără margini!
O durere de umăr am vindecat-o doar cu ulei de la Sfântul Efrem
Sfântul Efrem cel Nou m-a ajutat și în urmă cu o lună, când a început să mă doară rău umărul drept, astfel încât în câteva zile nu mai puteam mișca deloc mâna. Sunt medic, așa că eram îngrozită. Am alergat cu lacrimi la Sfântul Efrem, iar prin rugăciuni și uleiul sfințit cu care m-am uns, am simțit pur și simplu cum m-a vindecat.
Sfântul Efrem îmi dă putere să trec peste toate emoțiile
De curând, am intrat în ultima sesiune. Primul examen, cu ajutorul Domnului, l-am luat deja. Mai am patru examene iar apoi licența. Am tot gândul și rugăciunea la Sfântul Efrem.
Dragostea pentru acest Sfânt, bucuria, respectul și toată plinătatea inimii pe care o simt când îi privesc icoana, toate mă ajută să merg mai departe. M-aș bucura mult ca toți oamenii să aibă mare încredere și să-l iubească din toată puterea sufletului!
R.I., Constanța (iunie 2017)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu